marți, 17 noiembrie 2009

Povestea salciei bătrâne

Andreea ŢIMPĂU, clasa a V a A
Odată, demult, pe marginea unui lac, unde seară de seară strălucea luna împreună cu soarele, şedea tristă şi amărâtă o salcie bătrână. Lumea ştia că în scorbură se află o comoară, dar nimeni nu îndrăznea să se apropie de ea, crezând că aceasta este păzită de un monstru fioros. Într-o bună zi, un flăcău voinicel şi arătos şi-a luat inima în dinţi şi a mers acolo. Totul părea liniştit, până cănd băgă mâna în scorbură. Deodată o forţă nevăzută începu să-l tragă înăuntru, până se prăbuşi. Când îşi reveni, văzu şase uşi în faţa a şase camere vopsite la fel. Pe fiecare uşă se afla câte o ghicitoare, pe care dacă o descifrai, aflai ce se află în cameră. A înţeles că în una se aflau gândaci, în alta şerpi, în alta câini fioroşi. Acum trebuia să ghicească din cele trei, cămara cu comori şi a mai înţeles că dacă nu nimereşte încăperea, va muri. A deschis a patra uşă şi a văzut încăperea goală. Disperat, le-a deschis şi pe următoarele, care erau tot goale. S-a prăbuşit la podea şi a murit în câteva zile de foame şi de sete.
Comoara se află tot acolo, dar vă sfătuiesc să nu vă duceţi s-o căutaţi, fiindcă oricum veţi muri.
Ana Maria SCRIPCARIU, clasa a VIII a B

Furnicuţa

Patricia Ioana Ipate, clasa a VII a A
Se spune că odată, în regatul furnicilor, o furnică a ajuns eroină. Ea muncea de dimineaţă până noaptea şi avea presimţirea că se va întâmpla ceva. Într-o zi s-a dus la regele furnicilor, pe nume Paulo, i-a descris gândurile negre, dar acesta a izgonit-o crezând că a înnebunit. Paznicii au scos-o în grabă pe poarta cea mică...Mulţimea furnicilor s-a întristat auzind că furnicuţa cea harnică şi-a pierdut minţile. Ea a avut un vis ciudat. Se făcea că regatul lor a fost inundat. După două zile, furnicuţa a început să aibă o stare de nelinişte, s-a dus la regele Paulo şi i-a spus că numaidecât trebuie să meargă pe muntele Stâlpul Înalt. Dar regele a scos-o din nou afară.Regina a convins o parte din furnici să meargă acolo, la loc înalt, ferit de puhoaiele apelor tulburi. N-a trecut multă vreme şi în regat s-a simţit cutremur. Furnica a deschis poarta care se blocase şi i-a îndemnat pe toţi să urce muntele. Ea şi-a amintit că lăsase acasă pe fiul ei, Daniel, şi ajungând aproape de locuinţă îi strigă acestuia să se refugieze pe înălţimi. Ea a rămas câteva minute să ia hrană, se învârtea prin magazie când auzi o bubuitură şi simţi apa deasupra. După ce s-au retras puhoaiele, fiinţele din regat au descoperit furnica înecată...tocmai ea care salvase lumea cu previziunile ei.Trist, regele Paulo, l-a luat la palat pe fiul acesteia şi pe mormântul furnicii a scris cu litere de aur: Aici odihneşte o eroină din regatul furnicilor. După mai mulţi ani, fiul furnicuţei a ajuns la tron, până la adânci bătrâneţe.
Ana Maria SCRIPCARIU, clasa a VIII a B

luni, 16 noiembrie 2009

Lupta cu invadatorii

Ana Maria BARDAN, clasa a V a A
În anul 2090, când lumea era foarte evoluată, o armată a invadat un oraş din SUA şi a făcut multe victime. Ei şi-au propus să meargă din oraş în oraş, să distrugă case, oameni şi multe altele, până ce vor ajunge la Casa Albă pentru a prelua conducerea. Preşedintele SUA, când a aflat ce planuri au invadatorii, a adunat trupele de elită şi le-a trimis în întâmpinare.Cele două armate s-au ciuruit cu armele lor cu laser şi cu brichete explozive.
În finalul primei bătălii, au câştigat trupele de elită, care s-au bucurat enorm că scăpase de invadatori, fără să-şi închipuie ce va urma.Printre răniţi se afla şi Comandantul suprem al invadatorilor, care a fost transportat în tabără, unde se aflau cei mai doxaţi inventatori. El le-a cerut acestora să inventeze cele mai eficiente maşinării malefice. În scurt timp, minţile geniale au făcut nişte roboţi, care nu puteau fi distruşi decât de cei care i-au inventat. Savanţii au alcătuit o armată de roboţi, pe care i-a pus la dispoziţia Comandantului.SUA a trimis în întâmpinare avioane, tancuri şi alte maşini de război. În timpul unei lupte crâncene soldaţii americani foloseau aruncătoare cu laser, cu care aruncau în aer câte şapte roboţi. Fiind din nou învinşi, invadatorii au scos o telecomandă, au apăsat butonul roşu şi atunci toţi roboţii au explodat, formând un uriaş foc de artificii.
Constantin CIOBANU, clasa a VIII a B

Salvarea planetei Pamânt

Mădălina AGAVRILOAEI, clasa a VII a B
În anul 2321 s-a întâmplat ca lumea savanţilor să facă un experiment foarte periculos pentru întreaga omenire. Acel experiment poate forma gaura neagră care va înghiţi întreaga planetă. După declanşarea experimentului, trupele NATO au trimis un fax către planeta Cibernetic, unde se afla o lume numai de roboţi foarte avansaţi, care-l aveau conducător pe Electronix. Văzând faxul, acesta a convocat opt supuşi, consilierii săi, la o întâlnire de taină.Au făcut un plan, după care urma să mute planeta Pământ, mai departe de gaura neagră, cu ajutorul unor motoare ultrasonice, de 2900 de tone. Trecuse deja un an, de când începuseră construirea motoarelor şi gaura neagră era pe cale de a înghiţi planeta noastră. Au terminat, în sfârşit... au mutat planeta, dar gaura neagră creştea văzând cu ochii.În ultimul moment lui Electronix i-a venit ideea de a duce două planete Astec şi Mistic, lipsite de viaţă, nefolositoare, în gaura neagră. Au luat acele planete, le-au pus câte două motoare si le-au împins în acel loc diabolic, dar erau prea mari. În cele din urmă au tăiat planetele în două, cu lasere ultramoderne, le-au împins în gaura neagră, care le-a înghiţit şi astfel omenirea a fost salvată.
Mădălin CIOBANU, Clasa a VIII a B

miercuri, 4 noiembrie 2009

Invazia androizilor

Francesca RASCOLODICU,clasa a VI a A
În anul 4300 o nouă specie de androizi veniţi din altă galaxie era pregătită să atace Pământul. Prima data au trimis o escadrilă de 40 de nave ca să distrugă staţiile spaţiale cu ajutorul cărora era activat scutul care proteja Pământul. Dar, generalii pământeni aflaseră despre atac de la spionii lor şi au mobilizat şapte lasere şi optzeci de nave de apărare pentru staţiile spaţiale. Nu puteau risca să fie distrusă vreo staţie, deoarece se forma o breşă în scut, prin care puteau trece androizii în emisfera Pământului.
Deşi navele pământenilor erau pe poziţie, androizii au început atacul, pământenii cădeau unul câte unul cu tot cu laserele lor; savanţi şi soldaţi erau asediaţi în staţiile spaţiale. Androizii au pătruns în staţii având tehnologii mai avansate. Nu a fost luat niciun ostatic, deoarece androizii au preferat să-i ucidă, să distrugă o staţie ca să poată face o breşă în scutul Pământului. Androizii au chemat nava-mamă care era însoţită de 700 de nave mai mici. Atraşi de bogăţiile Pământului, androizii voiau să-l cucerească, în timp ce generalii pământeni mobilizase întreaga armată. În secret, aceştia au plecat pe Marte pentru a încheia o alianţă cu marţienii şi s-au grăbit să semneze un pact.
Nava -mamă a androizilor a intrat în emisfera Pământului unde întâlni navele localnicilor şi începu să le distrugă. Deodată, o armată de farfurii zburătoare ale marţienilor veni în ajutor, la timp, deoarece androizii coborâseră pe Pământ şi începură să ucidă locuitorii planetei. Marţienii folosiră lasere puternice care topeau navele androizilor, iar dintre aceştia doar câţiva scăpară cu viaţă. De atunci marţienii au rămas prietenii pământenilor.
Alexandru CIUCHI, clasa a VIII a B

Povestea unui nor negru

Nicoleta Alexandra PETRILĂ, clasa a V a A
Odată, demult, rătăcea printre norii mari şi pufoşi, un nor mai micuţ şi negricios. Şi mai toată ziua se plângea că el nu e mare şi alb ca toţi ceilalţi nori. Aşa că într-o zi a mers la soare şi l-a întrebat de ce nu e şi el mare ca alţi nori, însă soarele nu a putut să-i dea răspuns, pentru că nu ştia nici el. A doua zi a mers la lună, dar nici de data aceasta nu a avut noroc. După ce a aşteptat zile întregi să-i dea cineva un răspuns, s-a săturat să mai aştepte şi a mers direct la Dumnezeu. Acesta i-a spus:
- Mergi peste trei ţări şi lasă trei stropi de ploaie şi trei stropi de rouă şi peste trei zile vino la mine.
Norul aşa făcu şi după trei zile se întoarse la Dumnezeu, care-i spuse:
-Du-te acasă şi după trei zile ai să vezi ce are să se întâmple.
-Dar timpul trecea greu şi norul nostru părea tot mai neliniştit. Într-o dimineaţă se trezi supărat şi văzu că toţi norii se uitau uimiţi la el. Nu înţelegea ce se petrece, până când ajunse în dreptul unui lac limpede şi văzu că se transformase: era şi el mare şi alb ca toţi ceilalţi.
Ana Maria SCRIPCARIU, clasa a VIII aB

Prietenii mei

Livia LUCA, clasa a VIIa A
Prietenul meu se numeşte Alex. El are unsprezece ani şi este în clasa a V a. E un băiat înalt, bine făcut, şaten cu ochii verzi. Suntem ca fraţii chiar dacă uneori ne mai certăm, însă ne împăcăm foarte repede uitând de ce ne-am certat. La sfârşitul clasei a IV a am fost împreună în excursie la Gura Humorului. Acolo ne-am înţeles foarte bine şi am dormit amândoi în aceeaşi cameră. Dimineaţa ne trezeam, făceam ordine în cameră, apoi plecam cu ceilalţi şi vizitam împrejurimile. În timpul liber ne plimbam cu bicicletele sau jucam fotbal în parc. Mi-aş dori să fim la fel de buni prieteni şi când vom fi mari.
Adrian IONEL, clasa a V a B



Prietena mea are ziua ochii verzi, iar noaptea îi are albaştri, faţa albă cu pistrui, părul blond, suflet bun şi curat. Ea este în zodia Balanţei şi are inimă miloasă. Eu şi Andreea stăm în acelaşi sat. Uneori dorm eu la ea, alteori doarme ea la mine. Pe treisprezece octombrie a fost ziua ei şi atunci am făcut poze, ne-am bătut cu perne până aproape de miezul nopţii şi multe altele. Prietena mea are unghii mari, învaţă bine la limba română şi la limba engleză, uneori mă serveşte cu prăjituri şi stăm de vorbă despre ale noastre.
Andreea SĂLCEANU, clasa a V a B

Privesc de la fereastră

Anca IVĂNESCU, clasa a VII a A
E o dimineaţă friguroasă. Deschid geamul şi simt că-mi îngheaţă nasul şi că toamna s-a aşternut peste oraşul nostru. Mă uit spre copacii palizi din care se desprind frunzele galbene, arămii, una câte una formând un covor multicolor. Peste câmpie a căzut bruma groasă şi argintie. Toamna a sosit pe neaşteptate. Din cauza frigului păsărelele şi-au părăsit cuiburile, plecând spre ţările calde. Oamenii umblă ca nişte furnici adunând recolta. Grădina de zarzavat a rămas goală, în timp ce gospodinele şi-au umplut cămările. Pe stradă vezi din ce în ce mai puţini oameni datorită toamnei friguroase, iar copiii stau în aşteptarea primilor fulgi.
Adrian IONEL, clasa a V a B



Oaspeţii caselor noastre şi-au părăsit cuiburile lor şi au fugit de zile rele. Văd undeva cârduri de cocori, tălpi de papuci, vălul de brumă argintie, care mi-a împodobit grădina, cu frunze ruginii şi argintii. Toamna, frunzele colindă peste tot prin pădure şi prin grădini. Un greieraş s-a rătăcit şi a rămas blocat sub frunzele căzute sub copac. Vântul jalnic bate în ramuri, scuturând ultimele frunze. Este o toamna frumoasă în culori violete, plopii se clatină de parcă s-ar împinge unul în altul, apa poartă în ea nu stiu ce siluete. Parcă şi oraşul este violet din cauza toamnei, iar pe deal cad frunze galbene, roşii şi maronii. Chiar acum a mai căzut o frunză roşie...
Andrei NISTOR, clasa a VI a B

Note de călătorie

Iulian CERNAT, clasa aV a A
Toamna este anotimpul meu preferat. Îmi place când plouă cu soare şi apare curcubeul cu toate culorile, galben, roşu, verde, albastru, verde deschis...Mă duc împreună cu tata şi prietenii mei la pescuit, punem peştii pe grătar şi ne bucurăm de isprava noastră. Frunzele căzute din copac trebuie măturate cu un măturoi din beţe de sânger. E o toamnă plăcută, ne jucăm cu mingea, dar pe neaşteptate vremea se schimbă, începe ploaia, un acoperiş a sărit de pe casă, a făcut scântei peste un morman de fân, care a luat foc. În apropiere veghează la dezastru câţiva copaci cu coaja neagră. Pe Bucium se vedea încă de departe releul. M-am grăbit spre casă, imaginându-mi că soarele bate în geam, albinele ies la lucru zburând din floare în floare şi vorbind în limba albinelor.

Bogdan DUMBRĂVEANU, clasa a VI a B



Într-o zi, pornisem cu familia mea în excursie. Aveam de gând să ne ducem la mănăstirile din Munţii Neamţului. Am mers multe ore până am ajuns acolo. În jurul mănăstirilor erau brazi înalţi şi verzi, stânci care păzeau necuprinsul. Prima dată am mers la părintele Cleopa, la mănăstire. Erau acolo mulţi credincioşi. Apoi ne-am dus la peştera Sfintei Teodora de la Sihla, unde se afla o biserică mică şi veche. Ca să ajungem la peşteră, am urcat printre stânci înalte de parcă erau dintr-un vis. Când am ajuns acolo sus, am intrat în peştera în care a trăit sfânta. Erau multe lumânări aprinse, undeva se afla un covoraş, iar alături la o icoană , se închinau zeci de credincioşi. Pe stâncă, de la fumul pe care îl scoteau lumânările, s-a format o imagine de parcă ar fi fost Maica Domnului cu Isus în braţe. Era extraordinar! Am coborât de pe stâncile imense, am urcat în maşină şi ne-am oprit lângă un râu, ca să facem grătar. Acolo apa era limpede încât vedeai prin ea şi rece ca gheaţa. Printre copaci rătăceau copii care culegeau bureţi...li se vedeau pălăriuţele de departe.

Vlad ŢARĂ LUNGĂ, clasa a VIII a B

Impresii de toamnă

Marius ANUŞCA, clasa a VII a B
Am fost de multe ori în pădure cu prietenii mei şi ne-am plimbat prin diverse locuri. Am văzut multe păsări zburând din creangă în creangă şi pe deasupra copacilor. Unii erau verzi, alţii aurii de credeai că plouă cu aur. Din când în când mai găseai câte un fluturaş dând din aripioare...Ne-am imaginat cum ar fi o compunere la limba română despre toamnă. Unul şi-a închipuit că totul plânge, mai ales munţii , natura suferea aşteptând frigul. Peste tot în jur cădeau frunze galbene şi câteva roşii. Copiii se întristează când copacii îşi schimbă culoarea, deşi unii de-abia aşteaptă să-i vadă încărcaţi de zăpadă. Din covorul multicolor, am adunat frunze cu mâna şi cu grebla, am făcut un morman, apoi am urcat în copac şi am sărit peste el. Era frumos, dar şi periculos; dacă mormanul ar fi fost mai subţire , îmi rupeam un picior...
Ciprian VUZA, clasa a VI a B

Era o dimineaţă frumoasă, afară soarele strălucea, iar cerul de un albastru deschis parcă semăna cu un lac. Împreună cu sora mea am hotărât să mergem la bunici, în satul vecin. Pe cărarea ce şerpuia prin pădurea Cetăţuia, am pornit la drum. La un moment dat am întâlnit o privelişte splendidă. Păsările ciripeau, copacii erau îmbrăcaţi cu haine de frunze, iarba avea o culoare fermecătoare, iar într-un tufiş am găsit un iepuraş. Părea un ghemotoc de puf. Ne-am apropiat de el, dar a zbugit-o la vale, de teamă. Ne-am apropiat de casă, încet, spre bucuria bunicilor şi ajungând acolo, am despachetat lucrurile şi ne-am întins în paturi. Am cules via cu bătrânii, ne-am jucat în apropierea unei vizuini, bucurându-ne de lipsa animalelor, din marginea pădurii. Dar vremea s-a schimbat, au apărut nori pufoşi, printre ei şi unul negricios. Toamna oamenii merg la pădure să aducă lemne pentru iarna care se apropie. A doua zi m-am dus cu bunicul la pescuit. Pe apă erau nuferi galbeni şi trestii pe care le-am dat la o parte, ca să avem unde pune undiţa. Am prins, în sfârşit, un peşte mare şi l-am rugat pe bunicul meu să facă o poză spre amintire.
Florin CONDURACHE, clasa a VIII a B