luni, 28 iunie 2010

Vântul şi ploaia


Vântul a început să bată
Mai tare ca niciodată
Şi încet, încetinel
Frunzele vibrau cu el.


Din copaci cad în noroi
Frunze, astăzi la amiază,
Un covor ele formează
Sub copacii trişti şi goi.


Privesc vântul cum le ia
Şi le-nvârte-n apa creaţă,
Până mâine dimineaţă
Oare cum vor arăta?


Gabriel FOCŞA, clasa a VIII a B


luni, 14 iunie 2010

La pescuit


Într-o zi de vară, am plecat la iaz, la pescuit, cu încă doi prieteni, cu râme, viermi şi pâine. Când am ajuns la marginea apei, a început o ploaie rece cu gheaţă. Nu ştiam ce să facem, aşa că ne-am adăpostit sub un copac mare, cu multe frunze care ne ocroteau. Am stat sub copac până ce a trecut ploaia, apoi am căutat un loc unde să dăm la peşte. Am aruncat undiţele în baltă, iar unul dintre noi a avut o încercătură şi a tras la mal un peşte de trei kilograme. Eram bucuroşi, am făcut o poză cu el în braţe, să fie ca amintire. După aceea am aruncat din nou undiţele în apă, în speranţa că vom prinde un peşte şi mai mare. După trei ore ne-am pierdut răbdarea, ne apucase foamea şi ne-am strâns undiţele dezamăgiţi. La întoarcere, am găsit câţiva prieteni pe terenul de fotbal şi ne-am gândit să intrăm în jocul lor ca să uităm de necazuri.


Ştefan CORNEANU, clasa a VIIIa B

Fazănăria


La marginea satului meu se află o pădure mare şi înverzită, având în mijlocul ei o fazănărie, cu aproape 5000 de fazani. Într-o duminică însorită, împreună cu colegii mei am pornit spre fazanărie. Ne-am echipat cu tot ce trebuie, ne-am luat mâncare, corturi, saci de dormit şi o busolă, deoarece nu prea cunoşteam pădurea. Altfel ne-am fi putut orienta după muşchii copacilor, care cresc pe partea nordică a scoarţei. Ajungând în pădure, pe cărările făcute de oamenii din sat şi admirând peisajul fascinant, am dat peste un şarpe uriaş. Ne-am speriat cu toţii. Deodată a apărut din tufiş un om curajos cu un cuţit şi a imobilizat şarpele, spre bucuria noastră. Apoi am pornit spre fazanărie şi am întâlnit o căprioară, care s-a retras încet şi a dispărut într-un tufiş. După o vreme am ajuns la fazanărie, uimiţi de atâta frumuseţe.


Ştefan CORNEANU, clasa a VIIIa B

O săptămână fără energie electrică


O săptămână fără energie electrică este aproape un coşmar pentru toţi, deoarece părinţii au nevoie de ea ca să spele, să se uite la televizor, să încălzească mâncarea, iar copiii vor să înveţe seara şi să se joace la calculator.Oamenii fără o săptămână de energie electrică sunt distruşi, panicaţi, şi caută surse de energie electrică oricât de mică : lanterne, lămpi, un mic generator. Văzând că trecuseră patru zile fără curent electric, un om din sat s-a dus la Electrica să anunţe situaţia neplăcută. Dar mai marii instituţiei i-au tratat cu indiferenţă, iar sătenii au ieşit în drum în semn de protest. Au venit cei de la poliţie şi jandarmerie ca să-i liniştească, au chemat întăriri, au făcut promisiuni şi abia a patra zi au apărut electricienii şi au schimbat generatorul.
Apoi totul a revenit la normal.


Ştefan CORNEANU, clasa a VIIIa B

Clopotul bisericii din sat


De boli vindecător
Drag nedreptăţilor
Protector fecioarelor
Şi căsătoriţilor,
Patron călugărilor
Şi al marinarilor
De primejdii salvator
Multora sprijinitor.
Ştefan CORNEANU,clasa aVIII a B

Convorbirea ( poezie satirică )


Este ora unu jumătate
Stau pe canapea întins pe spate,
Vorbesc la telefon şi poate
Va trece mai uşor această noapte.


Dar mă distrez
Îmi place mult să conversez
Atmosfera este plăcută
Nu mă enervez.


Sentimentele mele sunt foarte ciudate
Această convorbire în miez de noapte,
Acum ceasul bate spre două aproape
Şi încă mai vorbesc uitând de toate.


Cu această persoană cu care vorbesc
Neliniştea mi-o potolesc,
Ce este rău ocolesc
În noaptea asta...şi iarăşi zâmbesc.


Ştefan CORNEANU, clasa a VIIIa B

Copilărie


Copilărie, dulce amintire
Te vreau, te caut, te chem,
Când al vieţii drum încins
Mă mistuie amarnic.
Copilărie popas frumos
Pe un tărâm drag şi nostalgic
Îmi arătai că-n astă lume
Nimic nu e, nu e zadarnic.
Copilărie, răstimp al fericirii
Cu veselie, joc şi lipsă de griji
Şi-alint de mamă şi de tată
Şi-ale bunicilor poveşti.
Copilărie, primăvara devenirii
Ce-n floarea albă poartă dorul ei
Şi-mi spune cine sunt, de unde vin
Ce vise dragi s-or împlini...
Ştefan CORNEANU, clasa a VIII a B

duminică, 6 iunie 2010

Album sportiv Lunca Cetăţuii 2010

Voi fi mereu la înălţime...
Mândrie şi ambiţie în ochii acestor copii

Festivitatea de premiere



Primele performanţe sportive

Aspecte din timpul meciului
Echipa de tetratlon

După o vacanţă binemeritată, elevii s-au adunat în curtea şcolii şi au privit cu nostalgie spre terenul de sport, plimbându-şi privirea de la o poartă la alta. Unii, care au participat la competiţii sportive, au început să depene amintiri, cu un entuziasm de invidiat. Alţii ascultau cu încântare şi se imaginau deja alături de colegii lor mai mari. Visau la deplasările viitoare, la etapele judeţene, interjudeţene, şi de ce nu...naţionale. După două luni de antrenament au apărut primele rezultate notabile.
Etapa pe asociaţie:
Fotbal : Locul I, clasa a VIII a B; Locul II, clasa a VIII a A; Locul III, clasa a VII a A.
Handbal: Locul I, clasa a VIII a A; Locul II, clasa a VII a A, Locul III, clasa a VIII a B.
Tenis de masă : Fete- Locul I, Cotilici Ana Maria, clasa a VIII a A; Băieţi-Locul I, Vuza Bogdan, clasa a VIII a A; Locul II, Baraneţchi George, clasa a VII a A; Locul III, Vicol Mihai, clasa a VIIIa A.
Etapa pe localitate:
Fotbal- Locul I Şcoala cu clasele I-VIII Lunca Cetăţuii; Locul II, Şcoala cu clasele I-VIII Dumbrava; Locul III Şcoala cu clasele I-VIII Picioru Lupului; Locul IV, Şcoala cu clasele I-VIII Ciurea.
Etapa judeţeană:
Handbal fete, Locul VI . Componenţa echipei : Ciobanu Andreea, Orzu Ştefania, Iancu Alina, Dobrea Cristina, Gustu Anca Liliana, Marcu Narcisa, Popa Ingrid Mara, Enache Patricia, Turcu Ionela, Pintilie Ana, Cotilici Ana Maria, Popa Roxana Petronela, Rascolodicu Ana Maria Francesca, Ţurcanu Ionela Alina ( Profesor Ioan Târşa ).
Tetratlon băieţi, Locul III. Componenţa echipei: Vicol Mihai, Vuza Bogdan, Ciobanu Constantin, Ciobanu Mădălin, Lucan Laurenţiu ( Profesor Ioan Târşa ).


sâmbătă, 5 iunie 2010

Mici sportivi cu rezultate mari

La atletism fetele au fost la înălţime
Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos
Atraşi de activităţile sportive, mai mulţi elevi de la clasele II-IV şi-au dedicat o parte din timpul lor liber antrenamentelor la atletism şi fotbal. Desigur este şi meritul profesorilor- antrenori, sociabili, competenţi, de o modestie rară. Se ştie că nicio vioară nu cântă singură...Aceştia au selectat şi au susţinut mai mulţi copii înzestraţi cu calităţi sportive, i-au format şi rezultatele nu au întârziat să se arate:
Atletism, etapa pe asociaţie
Fete ( 50 m plat ), Locul I, Ciuntuc Andra, clasa a IV a A ; Locul II, Lărgeanu Camelia, clasa a IV a B; Locul III Sava Bianca, clasa a IV a A.
Fete ( 600 m ), Locul I, Gurzum Cătălina, clasa a IV a A; Locul II Lărgeanu Camelia, clasa a IV a B; Locul III Sârbu Diana, clasa a IV a A.
Băieţi ( 50 m plat ) Locul I Creţu Andrei, clasa a IV a B; Locul II Istrate Alin, clasa a III a, Cozma Andrei, clasa a IV a.
Băieţi ( 600 m ) Locul I Creţu Andrei, clasa a IV a B; Locul II, Cantemir Ştefan, clasa a IV a B; Locul III, Cozma Andrei, clasa a IVa .
Atletism, etapa judeţeană
Atletism ( 500 m ), Locul V, Gurzum Cătălina, clasa a IV a A; atletism ( 50 m ), Locul V, Florea George Andrei,clasa a IV a B; atletism ( 50 m) Locul III Lărgeanu Camelia clasa a IV a B; atletism ( 500 m ) Locul II, Creţu Andrei, clasa a IV a B; atletism ( 500 m ), Locul II, Lărgeanu Camelia, clasa a IV a B ( Profesor Ioan Târşa ).
Fotbal clasele II-IV, locul I, etapa judeţeană ( Profesor Sorin Balan ).

Laureaţi la etapa interjudeţeană

Echipa de fotbal, clasele II-IV
Echipa de handbal
Şi în acest an, elevii de la clasele II-IV şi de la gimnaziu au obţinut premii importante, în urma multor ore de antrenament dovedind seriozitate, ambiţie, respect faţă de instituţia de învăţământ şi faţă de profesorii care îi antrenează. Nu este o întâmplare. De-a lungul anilor, şcolarii noştri s-au întors de la concursuri cu diplome, cupe, şi cu o mare bucurie care se putea citi în ochii lor. Nu este exclus ca unii dintre ei , să-şi contureze personalitatea în acest domeniu, care deocamdată îi fascinează. În aşteptarea unor rezultate de excepţie, le menţionăm pe cele de la etapa interjudeţeană, care îi onorează.
Locul II fotbal clasele II-IV,Sascut, Bacău, 23-25 aprilie 2010
Componenţa echipei: Moşneagu Ionuţ, Creţu Andrei, Bujor Vasile Adelin, Chiriac Răzvan Ionuţ, Istrate Alin, Benchea Ionuţ Alexandru, Vornicu Emanuel, Florea George Andrei, Gheorghiţă Alexandru, Cantemir Ştefan ( Profesor Sorin Balan ).
Locul II handbal băieţi, Suceava, 19-21 martie, 2010
Componenţa echipei: Vicol Mihai, Vuza Bogdan Constantin, Ciobanu Mădălin Gabriel, Macarii Gabriel, Florea Marius Constantin, Hriscu Alexandru Vlăduţ, Lucan Vasile Laurenţiu, Buzilă Florinel, Baraneţchi George Cătălin, Cercel Alexandru, Ţâmpău Mihai, Ciobanu Constantin, Vasluianu Ovidiu Andrei ( Profesor Ioan Târşa ).