vineri, 15 octombrie 2010

Din poveştile copiilor rromi


M- A SALVAT UN LEU


Într-o zi mă plimbam prin ţigănie şi am văzut un vultur. L-am urmat pînă în pădure, am urcat în copac să-l prind de picior şi să zbor cu el la cuibul lui. L-am apucat de picior, dar cu celălalt m-a zgâriat la mână, am căzut şi m-am lovit. M-am târât după el, până am ajuns la marginea unei prăpăstii.
Dintr-o dată a apărut un leu, m-a prins de hanorac şi m-a tras înapoi, salvându-mi viaţa. L-am luat la mine acasă şi în semn de recunoştinţă i-am dat să mănânce 200 kilograme de carne de iepure, apoi l-am scos la plimbare şi toti ţiganii s-au speriat şi au intrat în case, au legat porţile cu lanţuri şi au slobozit o sută de câini, care au sărit pe fiară. Leul i-a sfâşiat pe mulţi dintre ei…
Ne-am continuat drumul, ne-am dus la magazin şi vânzătoarea, de frică, ne-a dat îngheţată pe gratis. Pentru leu a pus într-o pungă pui congelaţi. Ne-am întors acasă, i-am pregătit un culcuş leului, în garaj, pe o pătură şi l-am învelit cu alta.

STĂNESCU IONUŢ
Clasa a VI a B



RĂŢUŞCA ŞI PISOII

Într-o zi îl aşteptam pe tata, cu nerăbdare, să vină din oraş. Vă întrebaţi, de ce îl aşteptam, cu sufletul la gură? A spus că-mi aduce o răţuşcă şi s-a ţinut de cuvânt…. A doua zi, pisica născu cinci pisoi, care au crescut repede şi se jucau prin curte. Mă jucam şi eu cu ei, mă împrietenisem încât unde mergeam eu, mergeau şi ei. Nu erau năzdrăvani, nu creşteau într-o zi cât alţii în şapte, dar erau frumoşi.
Pe pisoi i-am pus într-o căsuţă pe care am făcut-o eu şi tata. După câteva zile, m-am dus la răţuşcă, am scos-o afară, crezând că va veni după mine, dar era prea mică şi a rămas nemişcată. După câteva săptămâni, umbla clătinându-se, iar eu eram fericită.
Prietenele mele mă invidiau, nici nu mai voiau să vorbească, în stradă, cu mine, trăgeau cu coada ochiului la răţuşcă şi la pisoii care alergau prin curte. Am făcut o căsuţă şi pentru răţuşcă, vopsită diferit de cea a pisoilor şi m-am bucurat că se purtau cu toţii ca nişte prieteni şi nu ca nişte duşmani.

STĂNESCU IOANA
Clasa a V a A