miercuri, 9 aprilie 2014

Ani de școală

Clipe frumoase

Anii de școală se înșiră unul după altul ca niște pietre prețioase. Multe au fost clipele frumoase petrecute alături de colegii mei, îndrumați de doamna învățătoare, de domnii profesori. Cel mai drag episod din viața mea a fost excursia la Piatra- Neamț. Spiritul de aventură, absența ochilor severi ai părinților erau motive să fie două zile perfecte pe meleaguri îndepărtate. Natura s-a pregătit să ne primească în ținuta de gală. Ce frumuseți am văzut în Munții Neamțului! Cetatea bătrână păstrează amprenta timpurilor eroice, cu trupul ei lovit de bombele dușmanilor. Muzeele ne uimesc acum cu exponatele lor, iar telegondola ne plimbă deasupra munților semeți. Îmi amintesc de multe ori cu plăcere ce bunătăți am mâncat la pensiunea unde am fost cazați, dar și ce năzdrăvănii am făcut în camerele noastre. Dar  timpul trece ca un nor rătăcit și excursia rămâne în urmă ca o frumoasă amintire.

ENACHE MARA
clasa a V a B


Prima zi de școală

Este 15 septembrie, prima zi de școală. Emoțiile mă cuprind și încet, încet mă îndrept spre poarta școlii pentru a-mi cunoaște colegii. Intru și o aud pe doamna învățătoare, strigându-ne. Mă duc lângă dumneaei și-mi amintesc acum , că lângă mine era o fată pe nume Miruna. Din acel moment, mi-am dat seama că ea va fi cea mai bună prietenă a mea. Intrând în clasă, mă așez într-o bancă alături de Miruna. Pe măsuțe erau așezate toate cărțile  care urmau să fie ale noastre. Doamna învățătoare vorbea tremurat, i se vedeau emoțiile pe față. Am vorbit, iar la un moment dat mi-am dat seama că deja mă împrietenisem cu ea și emoțiile dispăruseră. Chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, acea amintire a rămas în mintea și sufletul meu.

PETRACHI-TOMA TEODORA- MARIA
clasa a V a B

coordonator: prof. DOREL STÂNGACIU

Amintiri din excursie




Foto - Florea Mădălina, clasa a VIII a A

Cea mai frumoasă amintire

E dimineață.  Ne-am hotărât să facem o vizită în Italia. Mai întâi am mers la Bacău, la rude, cu autocarul. Acolo am stat patru zile și mătușa mea, care are un magazin, ne-a servit cu dulciuri. Ne-am făcut bagajele și ne-am îndreptat spre aeroport. Am urcat în avion, cu mari emoții, fiind prima oară când călătoream cu avionul. În Italia, mama ne-a cumpărat mâncare și un ursuleț cu numele Hello Kitty. Credeam că mă acomodez ușor cu limba, dar într-o zi, când m-am dus cu mama la muncă, o femeie îmi spuse: Sei bellissima! Nu știam ce îmi spusese, dar mi-a tradus mama. Femeile de acolo aveau un acvariu cu pești de diferite culori, o broască țestoasă și două pisici, care erau aproape cât mine. Seara ne plimbam prin parc. În Italia am călătorit cu metroul și cu tramvaiul. După zece zile, ne-am făcut bagajele și ne-am îndreptat spre România cu supărare, dar și cu bucurie, că îmi voi revedea prietenii, casa, animalele.
( Nistor Alexandra- Elena, clasa a V a B )

Era vacanța de iarnă. Afară ne impresiona o atmosferă minunată, cu fulgi de nea care dansau în aer. Urcam pe derdeluș cu sania, împreună cu alți copii ai satului, care țipau bucuroși la venirea iernii. Eu și verișoara mea  ne dădeam împreună; ea stătea în față, fiindcă eu nu știam să conduc, dar am învățat în cele din urmă.
( Botezatu Adina, clasa a V a B )

Azi este o zi friguroasă de primăvară, stau în casă și răsfoiesc un album cu poze, amintindu-mi de vacanța petrecută în Spania. Mătușa mea, nefiind în țară, s-a gândit să-mi facă o surpriză plăcută și m-a invitat pe o insulă a Spaniei. Am ajuns la București, ne-am urcat în avion, ne-am căutat locurile, am încercat să ne stăpânim emoțiile. Am dormit o noapte în aeroportul spaniol. În România era iarnă și noi eram îmbrăcate potrivit pentru țara noastră, dar acolo era cald ;i am plecat la plajă. Zilele au trecut precum norii după ploaie, am colindat insula cu peisaje superbe. În ultima zi ne-am luat adio de la mare, de la plajă, de la piscină, de la toate de acolo...
( Roșu Diana-Ștefana, clasa a V a B )

Cea mai frumoasă amintire a fost magica întâlnire cu sora mea. Când aveam patru ani, m-am rugat la Dumnezeu, să am o soră. Mama , văzând cât de mult îmi doresc acest lucru, mi-a oferit cel mai frumos dar: o surioară. Peste aproximativ nouă luni, burta mamei s-a umflat ca un balon, apoi a venit ambulanța și mama a plecat. Eram speriată. Timpul se scurgea greu și inima îmi transmitea un sentiment de nerăbdare. Dintr-o dată ușa se deschide cu un scârțâit prelung. Aud un glas de bebe, care plânge și eu nu mai am răbdare. Mi-am luat surioara în brațe și am simțit ...un sentiment de bucurie. Această întâmplare mă va marca toată viața.
( Pruteanu Andra -Ștefania, clasa a V a B )

marți, 8 aprilie 2014

Satul meu - tradiție, istorie, modernitate

Satul meu a avut o Fabrică de cărămidă la care au lucrat mulți bărbați și femei. E un sat liniștit, poate prea liniștit, unde nu se întâmplă prea multe, aici la periferia orașului. Sunt multe lucruri care nu se văd și nu se pot explica, așa pur și simplu. Mulți oameni au impresia că știu multe, dar în realitate nu știu mai nimic. În timp ce satul evoluează, se ascund din ce în ce mai multe secrete, deși oamenii vor să afle adevărul...
( Lăcătușu Eduard, clasa a VIII a A )

După Revoluție, oamenii au fost obligați de împrejurări, să-și cumpere apartamentele sau să-și facă ei case. Când m-am mutat în Lunca Cetățuii împreună cu părinții și bunicii mei, am avut un apartament cu patru camere și mă jucam bucuros printre farmacii, dispensare, oficiul poștal, școală, grădiniță, magazine cu îmbrăcăminte și încălțăminte, biserică, stadion. După vreo șase ani, am vândut apartamentul, am cumpărat teren și ne-am construit o casă. La început ne-a fost greu, fiindcă erau case puține și nu aveam prieteni. După o vreme, casele s-au înmulțit ca furnicile. Cartierul meu se cheamă Chihan și eu locuiesc pe strada Brândușei nr. 102. Toți copiii din cartier merg la grădiniță sau la școala din Lunca Cetățuii. Școala este departe de locuință, dar un om bun la suflet a lipit un afiș pe barieră cu următorul slogan:  Nu mergeți cu mașina goală / Duceți un copil la școală . De atunci , toți oamenii care au mașină opresc și ne duc la școală. În comună avem un iaz numit Dumbrava, unde mergem la pescuit și o pădure unde facem grătar, o gară prin care trec trenuri naționale și internaționale, iar în stradă, mijloace de transport în comun. Tradițiile noastre sunt la fel ca tradițiile din alte sate și totul pare în siguranță acum la Lunca Cetățuii, după ce  au fost instalate camere de luat vederi.
( Ispas Iulian, clasa a VIII a A )

Eu locuiesc în satul Horpaz, comuna Miroslava. Aproape de sat se află o pădure cu tot felul de arbori, un lac albastru cu  animale acvatice . Sătenii sunt primitori și ascultători și ajută pe cei care ajung la greu. Oamenii din satul meu merg la biserică să se roage, la părintele care este un bun creștin și care îi răsplătește pe copii cu bomboane și prăjituri, pentru cumințenia lor. Oamenii  au pus mână de la mână și au construit o biserică frumoasă, având o turlă mare. În curtea bisericii oamenii aprind lumânări pentru cei vii și pentru cei morți. La mine în sat au fost construite cămine pentru oamenii săraci și pentru copiii abandonați de părinți. Există un dispensar unde oamenii răniți primesc primul- ajutor de la o asistentă, o farmacie de unde se cumpără medicamente. Acesta este satul meu și mă mândresc de fiecare dată cu el, fiindcă am posibilitatea să apelez, indirect, la toate instituțiile statului.
( Radu Dumitru Cristinel, clasa a VIII a A )

Flori din satul meu

\
\



Foto: Dulcianu  Marian, clasa a VIII a A


Satul meu

Satul meu,  nu e prea mare, are case puține, păduri de foioase, brazi, pini. În sat nu mai sunt tradițiile străvechi. La  Crăciun se umblă cu colinda, în noaptea de Anul Nou cu uratul, trupe cu urși, capre. La Paști se vopsesc ouă roșii, care simbolizează sângele lui Dumnezeu. În satul meu este doar un magazin, de unde își cumpără locuitorii cele necesare.
( Anonim )

În satul meu este o școală, unde domnii profesori se poartă frumos și încearcă pe cât posibil să ne facă să înțelegem viața; o biserică, unde doamna profesoară de religie ne duce o dată pe săptămână la un cerc de pictură. În sat se află și o seră lăsată de izbeliște, un dispensar unde locuitorii sunt tratați cu același respect, o echipă de fotbal Forestra Ciurea, iubită de mulți suporteri. În 1917, aici a avut loc un accident cu mulți morți și răniți.
( Anonim )

Satul meu nu este așa interesant, are doar o stradă numită Strada Arcașului, puține locuințe și o fabrică de cărămidă unde au lucrat înaintașii mei. Avem două biserici, una la deal și alta la vale, amândouă sunt frumoase și curtea acestora este mare. Unii săteni au plecat la muncă în străinătate să lucreze pentru a-și întreține copiii. Comuna are mai multe obiective: două școli, trei grădinițe, două dispensare, două farmacii, două secții de poliție, magazine, trei parcuri, o poștă, un cămin cultural, o primărie, o fântână arteziană.
( Anonim )

În localitate sunt două cabinete medicale, cu doctori foarte buni, un oficiu poștal , prin intermediul căruia putem trimite scrisori prietenilor din sate îndepărtate. Începând din aprilie 2004, comuna Ciurea face parte din Zona Metropolitană. Nu departe se află satul Hlincea cu Mănăstirea Hlincea, din secolul XVI. Conform recensământului din 2011, populația comunei se ridică la 11.640 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior. Majoritatea locuitorilor sunt români, cu o minoritate de romi. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși, cu o minoritate romano-catolică.
( Anonim )

Satul Ciurbești este un sat foarte frumos, așezat în apropierea pădurii. Un punct de atracție turistică a satului este Biserica de lemn, construită în anul 1806, care poartă hramul Sf. Nicolae și  este unul  din cele mai importante obiective din județul Iași. Satul Ciurbești este printre cele mai mari sate din comuna Miroslava. Sătenii  își țin tradițiile din moși strămoși: hora satului, ziua satului care se desfășoară cu cântece și dansuri.
( Dumea Pavel, clasa a VIII a, Școala Lunca Cetățuii ).