duminică, 30 ianuarie 2011

Unirea cea Mică

Elevii ascultă cu interes vorbele domnului profesor
Dialog între Boier şi Moş Ion Roată (clasa a VIII a A)

Unirea cea Mică ( În Unire stă puterea ) este titlul proiectului educativ, desfăşurat la Şcoala Lunca Cetăţuii, în perioada 17-24 ianuarie 2011. Activitatea a fost coordonată de profesorii Stângaciu Dorel, Târşa Ioan, Lăzărescu Cezar şi a avut următoarele secţiuni : test de evaluare a cunoştinţelor, legate de 24 ianuarie 1859; eseu dedicat acestui eveniment; concurs de desene având ca tematică Unirea Principatelor; Joc de rol.După ce domnul profesor Stângaciu Dorel a evocat semnificaţia Zilei Unirii din 24 ianuarie 1859, trupele de teatru din fiecare clasă au interpretat sceneta ''Moş Ion Roată şi Unirea''. La sugestia domnului director Târşa Ioan, copiii au fost lăsaţi să se descurce singuri: şi-au împărţit rolurile, au făcut-o pe regizorii; şi-au imaginat decorul, au repetat singuri şi s-au corectat unii pe alţii, după care au invitat la spectacol, profesori şi elevi. Locul I a fost ocupat de trupa clasei a VI a B, alcătuită din elevi români şi romi. În final, a fost declarat câştigător ( cu cel mai mare punctaj , la toate secţiunile ) echipajul clasei a VI a A, format din următorii elevi : Vasluianu Alexandra, Gascu Tiberiu, Cernat Iulian, Lazăr Dragoş, Bendescu Mihai. Cei mai buni concurenţi au fost răsplătiţi cu premii şi diplome de onoare. A mai rămas timp pentru Hora Unirii şi pentru a admira expoziţia cu desenele elevilor coordonată de domnul profesor Lăzărescu Cezar.

Universul eminescian în viziunea copiilor

Sârbu Diana Georgiana, clasa a V a B -
Ademenire, feminitate, vrajă terestră
Hoamea Teodora, clasa a V a B -
Nemărginire, iubire absolută

Avram Florentina, clasa a V a B-
Armonie, gingăşie, vis romantic



Corul de copii'' Tim Tam''

Colindători de la Lunca Cetăţuii, pe o stradă celebră
La un concert caritabil, alături de corul bisericii

Copiii au încălzit Biserica'' Barboi'' cu vocile lor
Corul de copii'' Tim- Tam'', coordonator prof. Ovidiu Manolache, a impresionat publicul , ori de câte ori a evoluat, prin entuziasm, prezenţă scenică şi căldură sufletească. În preajma sărbătorilor de iarnă, acest grup atât de îndrăgit a interpretat colinde în Biserica'' Barboi'', în cadrul unui spectacol organizat în scopuri caritabile. Evoluţia spectaculoasă a atras atenţia altor organizatori, care i-au invitat pe şcolari să colinde pe celebra stradă ''Lăpuşneanu'', din mijlocul oraşului ( coordonator, prof. Luciana Isnovoiu ). Au cântat şi la Şcoala Lunca Cetăţuii, fiind aplaudaţi furtunos de colegi şi de cadrele didactice, cu o zi înainte de vacanţa de iarnă. Ne întrebăm acum, după sărbători: oare ce mai pun la cale aceşti copii talentaţi?

miercuri, 26 ianuarie 2011

Eminescu în documente, imagini şi muzică


Un grup de elevi, îndrumaţi de doamna profesoară Davideanu Silvia, l-a sărbătorit pe Eminescu, la 15 ianuarie, cu entuziasm,curiozitate şi melancolie, răsfoind documente, dialogând, recitând din creaţia poetului naţional. Unii elevi s-au străduit să-l portretizeze, alţii au transfigurat în desene aspecte din lirica fără egal, au vizionat videoclipuri legate de momentul aniversar. O peliculă veche, de la începutul secolului trecut înfăţişa alb-negru secvenţe din viaţa lui Eminescu, satele şi condiţiile de altădată, înlesnind o mai bună înţelegere a poeziei eminesciene.O altă peliculă, de astă dată din vremea noastră, prezenta poezia Atât de fragedă în interpretarea formaţiei Mondial, iar pentru aspectul vizual fuseseră selectate femei realizate de pictori celebri. Un videoclip era important pentru viziunea regizorală a lui Emil Loteanu din Republica Moldova, care îşi imagina prietenia Eminescu -Creangă, într-o manieră personală, un altul îl prezenta pe Poet, indirect, în universul ieşean. Vocea doamnei profesoare era încărcată de gravitate şi emoţie...

Vis de iarnă


Înfăşurată într-o mantie albă de zăpadă, iarna s-a înstăpânit deja pe meleagurile noastre. Ea a pictat cerul cu nori de leşie şi a oprit soarele să privească pământul. A pus dealurilor cuşme albe şi a îmbrăcat copacii cu cojoace grele de zăpadă. La derdeluşul din marginea satului, s-au adunat mulţi copii. Toţi sunt veseli. Unii fac oameni de zăpadă rostogolind bulgări uriaşi, alţii aleargă şi întind palmele să prindă o fărâmă din roirea argintie a fulgilor. Ce larmă! Ce veselie!. Săniuţele pornesc la vale într-o pulbere de zăpadă.Deodată, prima săniuţă se răstoarnă. Celelalte se rostogolesc peste ea. Copiii au căzut în zăpadă. Când s-au ridicat aveau părul, obrajii, bărbia ca de zahăr. Am făcut mare haz, neştiind când trece timpul. Dar seara, cu umbrele ei, învăluia întinderile, iar coşurile fumegânde ale caselor chemau copiii la culcare. M-am culcat şi am visat aceste lucruri înainte de a ninge...

ROBU DIANA, clasa a VI a B