sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Drumeţie la mănăstiri

Un grup de elevi din clasa a VIII a A, de la Şcoala Lunca Cetăţuii, au preferat să facă , într-una din zilele Săptămânii Altfel, o drumeţie la mănăstirile din apropierea Iaşului. Au rămas din nou fascinaţi de aceste locuri legendare, încărcate de cultură şi istorie, în timp ce privirea lor se plimba de la pictura murală, vitralii, la clopotniţă şi foişor. Unii au pus întrebări în legătură cu aceste monumente arhitectonice, alţii s-au mulţumit să citească Istoricul afişat la intrare, iar câţiva s-au grăbit să iasă  pentru a face alte şi alte fotografii. Iată câteva mărturii surprinse cu telefonul în timpul excursiei.

Foto: Grecu Andreea Ioana

Primele emoţii, înainte de a intra în Mănăstirea Hlincea, unde se strecura ca o umbră, printre ziduri, o măicuţă.


Flori de toamnă, de-o frumuseţe rară, în curtea mănăstirii, contrastând cu peisajul trist, cu arborii goi şi mormanele  de frunze galbene.

Excursioniştii se pierd în ceaţă, amintind parcă de un convoi cu personaje rătăcite, în această toamnă
târzie.


După alţi câţiva kilometri, elevii au ajuns la Mănăstirea Cetăţuia, obosiţi, însetaţi de apă şi de cunoştinţe istorice , religioase şi s-au oprit în faţa icoanelor.


Un peisaj amintind prea devreme de iarnă, dar inimile adolescenţior continuă să fie la fel de calde, oriunde şi oricând.

duminică, 29 mai 2016

Campionul !!!

Chiriac Emil, elev în clasa a V a B, la Şcoala Gimnazială nr.1 Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, judeţul Iaşi, a obţinut numeroase diplome la kickboxing la nivel naţional şi internaţional, medalii pe care le poartă cu mândrie, ori de câte ori are ocazia în ţară şi în străinătate, a urcat de multe ori pe podium, bucuros că este român, iar noi l-am aplaudat şi fiindcă este elevul şcolii noastre. Ne-am obişnuit cu succesul acestui sportiv, încât nimic nu ne surprinde şi îl aşteptăm să vină de la întâlnirile sportive cu medalia la gât.

Doi prieteni celebri

Tigrul se pregăteşte de luptă

O privire care ucide

Emil apără culorile României

duminică, 8 mai 2016

Concurs : Scrisoare către iepuraș

În Săptămâna Altfel,  au avut loc mai multe concursuri printre care si Scrisoare către iepuraș, concurs organizat pe categorii de vârstă. Pentru elevii claselor a VII a și a VIII a, s-au acordat următoarele premii :
Mihalache Andreea, clasa a VIII a A, Premiul I
Gugulică George,clasa a VIII a A, Premiul II
Sârbu Sebastian, clasa a VIII a A, Premiul III
Joacăbine Teodora, clasa  a VII a A, Mențiune
Fronea Iuliana, clasa a VIII a A, Mențiune









Dragul meu iepuraș,




O dată cu sosirea primăverii, ai venit și tu, un iepuraș mic și pufos, care aduce în fiecare an zâmbetul pe buzele tuturor copiilor din lume. Sunt sigură că ți-ai pregătit coșulețul cu ouă de ciocolată. Iarna aceasta a fost destul de geroasă, dar nu cred că acest lucru a fost un impediment în realizarea ciocolatei perfecte și a ouălor cu totul speciale. Știu că tot anul ai urmărit copiii cuminți pe care să-i răsplătești în prag de primăvară, pentru comportamentul lor. Întotdeauna mi-am dorit să te cunosc și să-ți mulțumesc pentru cadourile minunate. Când eram doar o fetiță, bunica îmi povestea lucruri fantastice despre tine. Tu erai eroul meu! Într-o seară, mi-a spus o povestioară pe care nici acum nu am uitat-o și pe care vreau să ți-o povestesc și ție. Acum 3000 de ani, exista o lume plină de iepurași magici, care dăruiau copiilor triști în perioada pascală, ouă de ciocolată. Odată o fetiță era foarte tristă fiindcă părinții ei au părăsit-o și un iepuraș a venit la ea, a mângâiat-o pe părul bălai, i-a șters lacrimile și a întrebat-o de ce plânge. Copila nu i-a răspuns și a continuat să plângă chiar și atunci când a primit în dar un coșuleț cu ouă de ciocolată. Iepurașul s-a întors pe planeta lui și le-a povestit tuturor iepurașilor despre acea fetiță și toți s-au gândit la o soluție. Deodată, cel mai bătrân dintre ei și mai înțelept, domnul Iepurilă, a venit la fetiță cu mare speranță. El și-a folosit toată puterea magică pentru a construi o mașinărie care făcea ouă de ciocolată, leac minunat pentru toate supărările din lume. Din acea zi, nici un copil nu a mai fost trist și nu a mai plâns. Domnul Iepurilă a promis că se va întoarce peste ani și ani, să se asigure că toți copiii sunt fericiți...Sper că ți-a plăcut această povestire, iepurașule. Anul acesta nu îmi doresc dulciuri sau cadouri scumpe, dar vreau ca fiecare copil să fie fericit în familia lui.
                                                   Cu drag, Andreea


MIHALACHE ANDREEA, clasa a VIII a A


 

Un elev român la Paris

Premiul I la Concursul Național de Desene Carrefour, ediția de Paște 2016, a fost câștigat de elevul școlii noastre GUGULICĂ GEORGE GABRIEL, clasa a VIII a A. Premiul, constând într-un week-end pentru doi copii și doi adulți la Disneyland Paris, i-a fost înmânat elevului, în cadrul Conferinței de presă, care a avut loc la Carrefour Felicia, în data de 20.04.2016.


Prof. CEZAR LĂZĂRESCU



Un elev talentat și modest

joi, 24 martie 2016

             Lumina sfântă a Învierii


GUGULICĂ  GEORGE
Clasa a VIII a A



      An de an, sosirea primăverii aduce bucurie în sufletele oamenilor, prin natura care, încet, încet, reînvie. Şi nu întâmplător, tot primăvara, suntem copleşiti de cel mai important  eveniment creştinesc: Învierea   Domnului. Este perioada în care  se fac multe pregătiri   în case, grădini, dar mai  ales sufletul nu trebuie uitat,  dim potrivă, este primenit cu multă  atenţie şi răbdare.Pentru a putea primi  cu  smerenie  lumina sfantă  a Învierii, ar trebui  să fim mai buni,  mai milostivi, mai înţelegători  cu semenii nostri.  Divinitatea  şi-a  dat  viaţa pentru noi, ca să fim mai  buni  unii cu alţii.     Copil  fiind, nu pot uita mirosul de cozonac şi pască, miros care învăluia bucătăria ; nu pot uita plăcerea cu care încondeiam ouăle acasă, la  biserică, în poveştile imaginate.     Abia aşteptam  clipa când mergeam să luăm lumină,să  ne sfinţească bucatele pascale, şi mai ales să rostim  cuvintele  magice:,,Hristos  a  Înviat!’’   Sărbătoarea   Paştelui   este   minunea  pe  care  o  trăim  cu emoţie  în  fiecare an, o emoţie care  ar trebui  transmisă  copiilor,din generaţie  în  generaţie, pentru  a   nu  se  pierde    cel mai   important  lucru  al omenirii  : CREDINŢA.


SÎRBU ILINCA PAULA
Clasa a V a B


miercuri, 23 martie 2016

LUMINA SFÂNTĂ

   Înainte de duminica de Paşte,creştinii pot spune că trăiesc o minune. Divinitatea le dăruieşte Lumina Sfântă din Sfântul Mormânt din Ierusalim ceea ce în lume se propagă drept,,lumina de Paşte".
   De peste un mileniu,aceasta este povestea spusă credincioşilor şi crezută de aceştia. Lumina de Paşte sau lumina Sfântă de la Ierusalim este cunoscută,la nivel de poveste,de majoritatea credincioşilor.
   Patriarhul Ortodox de la Ierusalim merge în Capela Îngerului, in prima încăpere din Sfântul Mormânt şi aprinde două buchete cu câte treizeci şi trei de lumânări. Acest moment din Sâmbăta Mare este considerat de către ortodocşi,drept cel mai important din an.
    Aceste treizeci şi trei de lumânări sunt aprinse pentru că Iisus Hristos,atunci când a murit răstignit pe cruce,avea treizeci si trei de ani.

                                                   BRAŞOVEANU ANDREEA
                                                   clasa a V a B
                                                    Şcoala Lunca Cetăţuii




                                             TURCU ANDREEA, clasa a VIII a B


Povestea...

                   Deodată, se auzi ușa.
                  - Mamă, nu pot dormi, zise Lavinia.
                  - De ce, scumpa mea, fetiţă?
                  - Nu știu...Te rog să-mi spui o poveste!
                  - Desigur, îi răspunde mama. Ce poveste vrei?
                  - Povestea lui Iisus Hristos.
                  - Bine...
                  Era odată o femeie, pe nume Maria, logodnica lui Iosif. Ei erau doar logodiți, când Maria a aflat că este însărcinată. Iosif s-a gândit să-și părăsească locul natal, ca să nu-și facă de rușine logodnica. Pe când se gândea la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger,care i-a spus: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,nevasta-ta,căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu si-i vei pune numele Iisus,pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale". Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul care zice: ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu şi-i vor pune numele Emanuel. Anii au trecut , iar Iisus a crescut  şi a început să vorbească despre Dumnezeu. Preoții cei mai de seamă au găsit motiv să-l răstignească. Tâlharii, care erau răstigniți împreună cu El, îi aruncau cuvinte de batjocură. De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Spre seară, a venit un om bogat, care a cerut trupul lui Iisus de la Pilat si L-au dus într-un mormânt. Peste trei zile, El a înviat și Li s-a arătat oamenilor. După patruzeci de zile El s-a înălţat la cer și a spus că va reveni".
                - Ți-a plăcut povestea?
                - Da...
                - Mi-o spui și mâine?
                -Desigur, fetiţa mea, frumoasă!
               
                 DOBREA MĂDĂLINA SABINA
                  clasa a V a B
                 Şcoala Lunca Cetăţuii
                

yago1 on 


luni, 21 martie 2016


                                              OPREA VASILE -  Şcoala Lunca Cetăţuii
                               
                                 GLOTT IOANA -  Lunca  Cetăţuii
Vestea cea mare

Odată cu venirea primăverii,natura,treptat,revine la viață,iar oamenii se pregătesc pentru curățenia generală atât în casele lor, cât și în grădini. După terminarea curățeniei, ei se pregătesc pentru Sfintele Paști.
Această sărbătoare vestește Învierea Domnului nostru, Iisus Hristos.
Creștinii pregătesc mai întâi cozonacii și vopsesc ouăle roșii. Culoarea roșie simbolizează Sângele Mântuitorului. Ouăle simbolizează mormântul închis, în care a stat Iisus trei zile. Ciocnirea ouălor arată deschiderea mormântului Mântuitorului. Această sărbătoare este mult așteptată și de copii, pentru că le place să încondeieze ouă roșii.
În noaptea de Paști,credincioșii merg la biserică pentru a lua Lumină și pentru a cânta imnul Învierii Domnului. De Paști, tradiția românilor este de a ciocni ouă roșii și de a rosti „Hristos a înviat!" și „Adevărat a înviat!"

CHIRIAC ALEXANDRA GABRIELA
clasa a V a B:
Şcoala Gimnazială Nr.1
Lunca Cetățuii, Comuna Ciurea,
Jud. Iași
Sărbătoare creștină

Paștele este cea mai importantă sărbătoare anuală creștină. Ea comemorează Învierea lui Iisus Hristos,în a treia zi după răstignirea sa pe cruce.Ca și alte sărbători creștine,Paștele este însoțit de nenumărate obiceiuri populare moștenite din tradițiile străvechi.
Ouăle roșii simbolizează sângele lui Iisus Hristos de aceea, atunci când se sparg ouăle prin ciocnire ,se spune: „Hristos a înviat!", „Adevărat a înviat!"
În funcție de zona în care se pregătesc ouăle, acestea se numesc:ouă încondeiate,muncite sau pictate cu ceară etc . În noaptea de Înviere, cei care merg la biserică,au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot la masa Sfântului Altar .
În Sâmbăta Mare se prepară pasca și cozonacul care vor fi duse la biserică,pentru a fi sfințite în noaptea de Înviere. Paștele este cea mai frumoasă și importantă sărbătoare creștină,cu multe obiceiuri. 

TILIBAN MIHAELA IASMINA
clasa a V a B
Școala Gimnazială Nr. 1
Lunca Cetățuii, comuna Ciurea,
Jud Iași.
                                   
                                 COMANDARU LAVINIA MARIA - Şcoala Dumbrava

marți, 15 martie 2016

   Copacii în poiană
                                                                                             


Primavara a sosit
Copacii au înflorit
Revenind încet la viață
Într-o zi, de dimineață.
Ursuleții s-au trezit
Din somnul lor prelungit
Și voioși acum se-adună
Ca în vreme de furtună
În poiana din pădure
Unde-i iarbă, unde-s mure.
Păsărele ciripesc
Un cântecel îngeresc
Până soarele apare
Surâzând la fiecare.

Tiliban Mihaela Iasmina
clasa a V a B 
                                            




 Primăvara
Cu berze de bun venit
Primăvara a sosit.
Natura să încolțească
Și soarele să zâmbească.
Zilele sunt mai frumoase
Nopțile, mai călduroase
În câmp păsări ciripesc
Alte stoluri iar sosesc
Aducând dragostea lor
În frumosul cuibușor.
Pomii parcă-ntineresc
Se înalță și-nfloresc
Albinuța harnică
Zumzăie sporadică
Și zboară din floare-n floare
În a ei dulce splendoare
Ca polen să mai adune
Până soarele apune.
Iar copiii au rostit:
Primăvară, bun venit!

Chiriac Alexandra
clasa a V a B

     Mama

Ea este femeia care
De la prima încercare
Te ajută să vorbești
Despre taine omenești.
Ea îți stă mereu aproape
Cum stă luna peste ape
Și, dacă nu poți dormi,
Ea povești îți va citi.
Dacă vrei o jucărie
Ea îți cumpără o mie!
Pânʼ la Paști le vei primi
Și din dar vei dărui
Până când un copil trist
Dar cu suflet de artist
Sigur se va bucura
Văzând jucăria mea
Mângâiată într-o casă
De măicuța mea frumoasă.

Dobrea Sabina
clasa a V a B


luni, 19 octombrie 2015

Educaţia ilustrată în literatură, artă plastică şi muzică

Un atelier cu activităţi despre educaţie, de ziua ei, au organizat elevii claselor a VII a A şi a VIII a A, coordonaţi de profesorii Bădărău Gheorghe (literatură ), Lăzărescu Cezar ( artă plastică),
Manolache Ovidiu ( muzică ). Şcolarii au prezentat mai multe tipuri de învăţători : învăţătorul bun, Domnu Trandafir de M. Sadoveanu, învăţătorul rău, Domnul Vucea de B. Şt. Delavrancea, au realizat portrete-caricatură cu imaginea diferiţilor dascăli, au ascultat muzică medievală, au participat la o prezentare de carte Brâncuşi.



                                         Andreea s-a cufundat într-un vis adânc.


                                       Nici băieţii n-au rămas mai prejos.

Unul dintre ei îşi prezintă creaţia.
                                     
      
                                        Iar Teodora are mereu de obiectat ceva.


luni, 27 aprilie 2015

Rezultatele Concursului Naţional '' Bulgăre de humă '', ediţia a V a


26 apr. (Acum 1 zi)




 Elevii de la Şcoala Lunca Cetăţuii, Şcoala Dumbrava, Şcoala Ciurea şi Şcoala Picioru Lupului au participat cu entuziasm la Concursul Naţional „Bulgăre de humă” sub îndrumarea dlui profesor Lăzărescu Cezar și munca le-a fost răsplătită cu următoarele premii:

Clasa a V-a- a VI-a:
premiul II Agavriloaiei Ştefan – Lunca Cetăţuii; menţiuni- Moşneagu Alexandra – Piciorul Lupului, Puiu Mihnea Constantin – Lunca Cetăţuii, Comandaru Lavinia Maria – Lunca Cetăţuii Dumbrava

Clasa a VII-a- a VIII-a:
premiul I Oprea Vasile – Lunca Cetăţuii ; premiul III- Budeanu Adelina – Ciurea ;menţiune- Goldan Andrei – Ciurea


Prof. CEZAR LĂZĂRESCU

luni, 20 aprilie 2015

Pelerinaj

Într-o toamnă rece ne pregăteam să mergem la mănăstiri. Pe la nouă şi jumătate dimineaţa a ajuns şi mătuşa noastră cu maşina, ne-am urcat şi am pornit spre Mănăstirea Hadâmbu. Mergem drum lung şi ajungem la un semn de circulaţie, care ne indica faptul că au mai rămas 95 de km de străbătut. În drumul nostru trecem printr-o pădure, unde frunzele căzute formau un covor multicolor, cu petice cusute parcă de mama-natură. Mai mergem o vreme şi în faţa ochilor apar case bătrâneşti desprinse din poveşti. Un alt indicator preciza că mai avem puţin de parcurs până la mănăstire. Ne-am oprit după câteva minute la poarta mănăstirii. Aici parcă Dumnezeu a coborât raiul pentru noi oamenii, parcă toţi norii pufoşi din cer au coborât printre noi. Am intrat în mănăstire şi am văzut multe lucruri frumoase, iar la magazinul mănăstirii erau multe obiecte de cult, între care candele şi icoane. Am ascultat slujba în linişte şi ne-am rugat pentru sănătate. Când amurgul serii se lasă uşor, pe dealuri răsare luna şi apune soarele, atingând pământul cu razele roşii.

GUGULICĂ GEORGE GABRIEL,
 clasa a VII a A


IACOB MIHAI, clasa a VI a B

În pădure

A venit şi luna martie cu soarele arzător, cu zâmbetul larg şi bucuros de priveliştea încântătoare a primăverii. Cântecul păsărilor se aude din codrul verde şi frumos mirositor. Firele de iarbă îşi recapătă din nou culoarea strălucitoare. Încet, încet îşi fac loc şi florile cu petale colorate. Pe crengile copacilor cresc frunzuliţe mici şi verzi. Fluturii îşi flutură aripioarele  plăpânde. Albinele cu aripioarele lor gălbioare se apucă de treabă, adunând polenul din flori. Pe pământul maroniu se văd furnicuţe cu trupul lor minuscul. Pe crengile copacilor se observă cum cresc mugurii coloraţi. Ciupercuţele dau tabloului pădurii un aspect deosebit de interesant. Copiii pleacă în excursie cu profesorii să admire peisaje fermecătoare.

NEAMŢU LAURA MIHAELA
clasa a VII a A


TURCU ANDREEA,
clasa a VII a B

O zi mohorâtă

Era o zi mohorâtă de toamnă, vântul şuiera din toate părţile şi era foarte frig. Îmi plăcea mult această răbufnire a naturii. Frunzele cădeau şi eu eram tristă că trebuia să mă duc la şcoală. Îmi place acest cadru de toamnă, cu frunze care cad pe pământ şi la întoarcerea mea acasă. Pe drum mi-am dat seama că acest anotimp este o privelişte liniştită şi la urma urmei, frumoasă. Acasă, m-am dus în camera mea, mi-am schimbat hainele, apoi am început să alerg prin grădină, ca un copil care a văzut toamna pentru prima oară. Câtă măreţie! Am început să fiu şi mai fericită, alegând frunze de toate culorile, pe care intenţionam să le arăt colegilor şi profesorului de română. Eram foarte bucuroasă...

BUTACU ALEXANDRA
clasa a VII a A



AMARIEI  ANDREI, clasa a VIII a
Şcoala Dumbrava

Marea

M-am pornit să caut un loc fericit. Din spusele prietenilor mei , am aflat că marea este unul dintre cele mai frumoase peisaje. Când eşti singur şi nu ai cu cine vorbi, marea îţi poate fi de folos. Când esti relaxat sau ai necazuri o poţi privi şi parcă pentru moment dispar supărările. Ai vrea să vorbeşti cu ea, deşi nu poate vorbi, dar ai impresia că te ascultă. Marea este foarte frumoasă şi imaginea ei îţi rămâne în minte multă vreme. Ea este frumoasă în amurg, atunci când culoarea devine roşietică, portocalie, distractivă şi te cheamă să te joci cu ea. Marea este simplă,
dar prin simplitatea ei are multe de spus. Eu mi-am găsit locul fericit şi sper să le găsiţi şi voi pe ale voastre.

ŞALARIU IULIA ALEXANDRA
clasa a VII a A




MIEA CLAUDIA ELENA
clasa a VI a B

miercuri, 1 aprilie 2015

Fericire

Primăvara s-a întors pe meleagurile noastre. Eu sunt fericit, deoarece o dată cu venirea aşteptatei primăveri, s-au întors somnoroasele păsărele la cuiburile lor. Lebăda se ascunde între trestii, obosită. Pe lângă păsărele şi florile, care abia au ieşit de sub noianul de ninsoare, par să reînvie în grădină, ca să te relaxeze cu mirosul lor, pe sub arborii încărcaţi de floare. Afară totul este vesel. Cântecul păsărilor de pe garduri ne încântă în fiecare zi, deşi ne gândim la clipa, când acestea ne vor părăsi din nou.

CANTEMIR MARIAN, clasa a VIII a B, Şcoala Lunca Cetăţuii


PRODAN  IOANA , clasa a V a A , Şcoala Lunca Cetăţuii

Primăvara

A sosit primăvara cu căldura ei amăgitoare. Baba Iarna nu se încumetă să plece, dar soarele îşi face loc printre norii de cenuşă şi trimite câteva raze timpurii. Zilele încep să se mărească, iar nopţile se micşorează, zăpada începe să se topească, iar firicelele de apă îşi caută loc pe pământul umed. Copacii par încă adormiţi, după iarna cea lungă şi geroasă. Vietăţile încep să se dezmorţească, copacii au început să înfrunzească. ghioceii, vestitorii primăverii, par rupţi din albul zăpezii, rândunelele, berzele se întorc în stoluri ca nişte săgeţi, la locurile lăsate singuratice timp de o iarnă. De undeva din pădure, cucul vesteşte şi el sosirea primăverii. Cocorii, organizaţi ca un cârlig negru tras pe albastrul cerului, ne conving că primăvara a sosit de-a binelea şi nu trebuie să ne mai fie frică de toanele Babelor. Pe ogoare se zăresc tractoarele, care încep lucrările de primăvară. Mieii zburdă pe dealuri, întreaga natură s-a trezit la viaţă, copiii veseli ies din nou la joacă.. Bucuria lor umple văzduhul.Primăvara ne-a adus întotdeauna numai bucurii. Haina sa verde înveseleşte privirea. Floricelele au început să înflorească,iarba s-a ivit de sub pământul moale. În pădure, mugurii au început să plesnească, albinele roiesc în văzduh lin.Noaptea, pe cer, felinarele s-au aprins şi luminează potecile învelite în umbră. Luna îşi trimite razele reci să vegheze peste lumea adormită. Vântul cald mişcă ramurile pletoase ale bătrânelor sălcii. Furnicile au fost adormite de cântecul greierului şi albinele harnice se pregătesc de culcare. Numai vântul se mişcă spunând ceva cu glasul lui mic, în timp ce broscuţele verzi încep să sară pe nuferi. Dar în curând, răsare soarele  în ziua de 1 Martie, ziua când toate mamele primesc mărţişoare de la copiii lor. Mărţişorul este un simbol al primăverii, care se agaţă într-un copac, la sfîrşitul lunii, şi ai posibilitatea să-ţi pui o dorinţă,
în speranţa că se va îndeplini. Totul pare ca într-un vis: păsărelele cu ciripitul lor, florile de toate culorile, care împrospătează natura, izvorul cel cristalin...

MIHALACHE ANDREEA MIHAELA, clasa a VII a A, Şcoala Lunca Cetăţuii


TURCU IONUŢ VALENTIN, clasa a VI a B, Şcoala Lunca Cetăţuii

Concurs de literatură şi artă plastică '' M. Eminescu ''



 Secţiunea artă plastică din cadrul Concursului literar -artistic '' Mihai Eminescu '' a fost organizată de prof. Cezar Lăzărescu, în locaţiile Lunca Cetăţuii şi Dumbrava în perioada 5-16 ianuarie 2015. Concursul a avut drept scop stimularea creativităţii prin transpunerea în desen a operei eminesciene. S-a adresat elevilor claselor V- VIII. Au fost selectate 12 lucrări care au primit următoarele premii: PREMIUL I - Turcu Ionuţ Valentin VI B, Lunca Cetăţuii, PREMIUL II- Şalariu Theona VIII B , Lunca Cetăţuii, PREMIUL III -Danciu Răzvan VIII B, Lunca Cetăţuii, MENŢIUNE- Amânar Mălina
VII B Lunca Cetăţuii, MENŢIUNE- Comandaru Lavinia VI Dumbrava, MENŢIUNE- Vasluianu Diana Georgiana VA, Lunca Cetăţuii, PREMIUL SPECIAL - Amariei Andrei, VIII Dumbrava, PREMIUL SPECIAL -Iacob Mihai VIB, Lunca Cetăţuii, PREMIUL SPECIAL- Miea Claudia Elena VI B, Lunca Cetăţuii, PREMIUL SPECIAL- Prodan Ioana VA, Lunca Cetăţuii, PREMIUL SPECIAL- Puiu Mihnea VB, Lunca Cetăţuii, PREMIUL SPECIAL- Turcu Andreea VII B, Lunca Cetăţuii. Premiile au fost acordate urmărindu-se creativitatea elevilor, originalitatea, tehnicile folosite pentru a transpune pe foaie opera ţi viaţa marelui poet. Lucrările premiate sunt expuse în cele două locaţii, amintite mai sus. Prin manifestarea interesului elevilor pentru concurs, consider că activitatea şi-a atins scopul.

Prof. CEZAR LĂZĂRESCU


Amânar Mălina, clasa a VII a B, Şcoala Lunca Cetăţuii

duminică, 16 noiembrie 2014

Votaţi Danciu Răzvan în Concursul Naţional de desene Carrefour!

Votaţi desenul elevului Şcolii Lunca Cetăţuii în 3 paşi până pe 5 decembrie:

1. Intraţi pe adresa http://carrefour.ro/concurs-desene/galerie.

2.Bifaţi Sortează după cele mai votate, apasă Votează în dreptul lucrării lui şi treceți apoi numele şi e-mailul dvs.

3. Accesaţi căsuţa dvs. de e-mail şi daţi click pe linkul primit de la Carrefour.

Gata! Mulțumesc!
prof. Cezar Lăzărescu

miercuri, 11 iunie 2014

Pictori- copii

Trei dintre elevii școlii noastre au obținut premii și mențiuni la Concursul Bulgăre de Humă, organizat de Școala Gimnazială I. Creangă din Iași. Picturile acestora s-au ridicat la înălțimea premiilor primite și au demonstrat încă o dată, că la Școala Lunca Cetățuii sunt elevi talentați, care se bucură de o bună coordonare din partea domnului profesor Cezar Lăzărescu, artist vizual, membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România.


Turcu Ionuț, clasa a V a B, Școala Lunca Cetățuii

Premiul I

Comandaru Lavinia, clasa a V a, Școala Dumbrava

Mențiune

Oprea Vasile, clasa a VI a B, Școala Lunca Cetățuii

Mențiune


miercuri, 4 iunie 2014

Un talent de excepție

Eleva Comandaru Lavinia Maria, clasa a V a , de la Școala Dumbrava, comuna Ciurea, județul Iași, a obținut Premiul II, la un Concurs Național de  Pictură, Sibiu. A fost un concurs de mare anvergură prin prestanța concurenților și componența unui juriu alcătuit din profesori- artiști. Profesor coordonator: Cezar Lăzărescu.




luni, 5 mai 2014

Școala Altfel - Lunca Cetățuii

Cu un pas înainte



„Biserică-ntr-un picior
Ghici, ciupercă ce-i?”

Cine nu cunoaște această ghicitoare încă de la vârsta fragedă a primului abecedar. Însă, când înțelesul criptat al acesteia este dublat de umorul caracteristic al limbii engleze, provocarea este una cu adevărat potrivită și necesară pentru un elev de gimnaziu ce se află la începutul călătoriei sale spre cunoaștere și în plin proces de dezvoltare.
Timidă la început, ideea s-a transformat în proiect și s-a concretizat în prima zi a săptămânii Școala Altfel – „Să știi mai multe, să fii mai bun”. Creioanele, pixurile, fișele și dicționarele au fost aliați pentru elevii dornici de o nouă provocare. Concentrarea și lucrul intens au făcut ca minutele să zboare, iar, la final, bucuria celor care au dezlegat corect tainele ghicitorilor în limba engleză m-a convins încă o dată că premiile constând în lucruri sunt mai puțin importante făcând loc mulțumirii sufletești aduse de lucrul bine făcut, chiar dacă, în aparență, elevii nu vor să recunoască nici față de ei înșiși acest lucru.
Așadar, fie că a fost vorba despre animale mai mult sau mai puțin prietenoase, de pârghii ale sănătății precum legumele sau fructele sau de obiecte la-ndemână din ghiozdan sau de uz casnic, interesul a fost același.
Spiritul competitiv, ambiția, atenția, lucrul în echipă și perspicacitatea au fost puse la încercare într-o manieră plăcută, lejeră și eficientă, dacă luăm în considerare cunoștințele dobândite.
Toate obiectivele stabilite au fost atinse, iar ca mărturie stau sutele de fișe completate și zecile de ghicitori învățate. Iar dacă nu mă credeți, lansez domniilor voastre o provocare. Iată o mostră pentru dumneavoastră, cititorii: „What does 0 says to 8?” Sau „How do you spell mousetrap?” … Ei, întâmpinați ceva dificultăți? Elevii de la Școala Lunca Cetățuii nu mai au această problemă. Ba mai mult cred că v-ar putea ajuta să găsiți răspunsuri pentru provocarea de mai sus.

Prof. ROTARIU ANCA- ELENA


miercuri, 9 aprilie 2014

Ani de școală

Clipe frumoase

Anii de școală se înșiră unul după altul ca niște pietre prețioase. Multe au fost clipele frumoase petrecute alături de colegii mei, îndrumați de doamna învățătoare, de domnii profesori. Cel mai drag episod din viața mea a fost excursia la Piatra- Neamț. Spiritul de aventură, absența ochilor severi ai părinților erau motive să fie două zile perfecte pe meleaguri îndepărtate. Natura s-a pregătit să ne primească în ținuta de gală. Ce frumuseți am văzut în Munții Neamțului! Cetatea bătrână păstrează amprenta timpurilor eroice, cu trupul ei lovit de bombele dușmanilor. Muzeele ne uimesc acum cu exponatele lor, iar telegondola ne plimbă deasupra munților semeți. Îmi amintesc de multe ori cu plăcere ce bunătăți am mâncat la pensiunea unde am fost cazați, dar și ce năzdrăvănii am făcut în camerele noastre. Dar  timpul trece ca un nor rătăcit și excursia rămâne în urmă ca o frumoasă amintire.

ENACHE MARA
clasa a V a B


Prima zi de școală

Este 15 septembrie, prima zi de școală. Emoțiile mă cuprind și încet, încet mă îndrept spre poarta școlii pentru a-mi cunoaște colegii. Intru și o aud pe doamna învățătoare, strigându-ne. Mă duc lângă dumneaei și-mi amintesc acum , că lângă mine era o fată pe nume Miruna. Din acel moment, mi-am dat seama că ea va fi cea mai bună prietenă a mea. Intrând în clasă, mă așez într-o bancă alături de Miruna. Pe măsuțe erau așezate toate cărțile  care urmau să fie ale noastre. Doamna învățătoare vorbea tremurat, i se vedeau emoțiile pe față. Am vorbit, iar la un moment dat mi-am dat seama că deja mă împrietenisem cu ea și emoțiile dispăruseră. Chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, acea amintire a rămas în mintea și sufletul meu.

PETRACHI-TOMA TEODORA- MARIA
clasa a V a B

coordonator: prof. DOREL STÂNGACIU

Amintiri din excursie




Foto - Florea Mădălina, clasa a VIII a A

Cea mai frumoasă amintire

E dimineață.  Ne-am hotărât să facem o vizită în Italia. Mai întâi am mers la Bacău, la rude, cu autocarul. Acolo am stat patru zile și mătușa mea, care are un magazin, ne-a servit cu dulciuri. Ne-am făcut bagajele și ne-am îndreptat spre aeroport. Am urcat în avion, cu mari emoții, fiind prima oară când călătoream cu avionul. În Italia, mama ne-a cumpărat mâncare și un ursuleț cu numele Hello Kitty. Credeam că mă acomodez ușor cu limba, dar într-o zi, când m-am dus cu mama la muncă, o femeie îmi spuse: Sei bellissima! Nu știam ce îmi spusese, dar mi-a tradus mama. Femeile de acolo aveau un acvariu cu pești de diferite culori, o broască țestoasă și două pisici, care erau aproape cât mine. Seara ne plimbam prin parc. În Italia am călătorit cu metroul și cu tramvaiul. După zece zile, ne-am făcut bagajele și ne-am îndreptat spre România cu supărare, dar și cu bucurie, că îmi voi revedea prietenii, casa, animalele.
( Nistor Alexandra- Elena, clasa a V a B )

Era vacanța de iarnă. Afară ne impresiona o atmosferă minunată, cu fulgi de nea care dansau în aer. Urcam pe derdeluș cu sania, împreună cu alți copii ai satului, care țipau bucuroși la venirea iernii. Eu și verișoara mea  ne dădeam împreună; ea stătea în față, fiindcă eu nu știam să conduc, dar am învățat în cele din urmă.
( Botezatu Adina, clasa a V a B )

Azi este o zi friguroasă de primăvară, stau în casă și răsfoiesc un album cu poze, amintindu-mi de vacanța petrecută în Spania. Mătușa mea, nefiind în țară, s-a gândit să-mi facă o surpriză plăcută și m-a invitat pe o insulă a Spaniei. Am ajuns la București, ne-am urcat în avion, ne-am căutat locurile, am încercat să ne stăpânim emoțiile. Am dormit o noapte în aeroportul spaniol. În România era iarnă și noi eram îmbrăcate potrivit pentru țara noastră, dar acolo era cald ;i am plecat la plajă. Zilele au trecut precum norii după ploaie, am colindat insula cu peisaje superbe. În ultima zi ne-am luat adio de la mare, de la plajă, de la piscină, de la toate de acolo...
( Roșu Diana-Ștefana, clasa a V a B )

Cea mai frumoasă amintire a fost magica întâlnire cu sora mea. Când aveam patru ani, m-am rugat la Dumnezeu, să am o soră. Mama , văzând cât de mult îmi doresc acest lucru, mi-a oferit cel mai frumos dar: o surioară. Peste aproximativ nouă luni, burta mamei s-a umflat ca un balon, apoi a venit ambulanța și mama a plecat. Eram speriată. Timpul se scurgea greu și inima îmi transmitea un sentiment de nerăbdare. Dintr-o dată ușa se deschide cu un scârțâit prelung. Aud un glas de bebe, care plânge și eu nu mai am răbdare. Mi-am luat surioara în brațe și am simțit ...un sentiment de bucurie. Această întâmplare mă va marca toată viața.
( Pruteanu Andra -Ștefania, clasa a V a B )

marți, 8 aprilie 2014

Satul meu - tradiție, istorie, modernitate

Satul meu a avut o Fabrică de cărămidă la care au lucrat mulți bărbați și femei. E un sat liniștit, poate prea liniștit, unde nu se întâmplă prea multe, aici la periferia orașului. Sunt multe lucruri care nu se văd și nu se pot explica, așa pur și simplu. Mulți oameni au impresia că știu multe, dar în realitate nu știu mai nimic. În timp ce satul evoluează, se ascund din ce în ce mai multe secrete, deși oamenii vor să afle adevărul...
( Lăcătușu Eduard, clasa a VIII a A )

După Revoluție, oamenii au fost obligați de împrejurări, să-și cumpere apartamentele sau să-și facă ei case. Când m-am mutat în Lunca Cetățuii împreună cu părinții și bunicii mei, am avut un apartament cu patru camere și mă jucam bucuros printre farmacii, dispensare, oficiul poștal, școală, grădiniță, magazine cu îmbrăcăminte și încălțăminte, biserică, stadion. După vreo șase ani, am vândut apartamentul, am cumpărat teren și ne-am construit o casă. La început ne-a fost greu, fiindcă erau case puține și nu aveam prieteni. După o vreme, casele s-au înmulțit ca furnicile. Cartierul meu se cheamă Chihan și eu locuiesc pe strada Brândușei nr. 102. Toți copiii din cartier merg la grădiniță sau la școala din Lunca Cetățuii. Școala este departe de locuință, dar un om bun la suflet a lipit un afiș pe barieră cu următorul slogan:  Nu mergeți cu mașina goală / Duceți un copil la școală . De atunci , toți oamenii care au mașină opresc și ne duc la școală. În comună avem un iaz numit Dumbrava, unde mergem la pescuit și o pădure unde facem grătar, o gară prin care trec trenuri naționale și internaționale, iar în stradă, mijloace de transport în comun. Tradițiile noastre sunt la fel ca tradițiile din alte sate și totul pare în siguranță acum la Lunca Cetățuii, după ce  au fost instalate camere de luat vederi.
( Ispas Iulian, clasa a VIII a A )

Eu locuiesc în satul Horpaz, comuna Miroslava. Aproape de sat se află o pădure cu tot felul de arbori, un lac albastru cu  animale acvatice . Sătenii sunt primitori și ascultători și ajută pe cei care ajung la greu. Oamenii din satul meu merg la biserică să se roage, la părintele care este un bun creștin și care îi răsplătește pe copii cu bomboane și prăjituri, pentru cumințenia lor. Oamenii  au pus mână de la mână și au construit o biserică frumoasă, având o turlă mare. În curtea bisericii oamenii aprind lumânări pentru cei vii și pentru cei morți. La mine în sat au fost construite cămine pentru oamenii săraci și pentru copiii abandonați de părinți. Există un dispensar unde oamenii răniți primesc primul- ajutor de la o asistentă, o farmacie de unde se cumpără medicamente. Acesta este satul meu și mă mândresc de fiecare dată cu el, fiindcă am posibilitatea să apelez, indirect, la toate instituțiile statului.
( Radu Dumitru Cristinel, clasa a VIII a A )