Satul meu a avut o Fabrică de cărămidă la care au lucrat mulți bărbați și femei. E un sat liniștit, poate prea liniștit, unde nu se întâmplă prea multe, aici la periferia orașului. Sunt multe lucruri care nu se văd și nu se pot explica, așa pur și simplu. Mulți oameni au impresia că știu multe, dar în realitate nu știu mai nimic. În timp ce satul evoluează, se ascund din ce în ce mai multe secrete, deși oamenii vor să afle adevărul...
( Lăcătușu Eduard, clasa a VIII a A )
După Revoluție, oamenii au fost obligați de împrejurări, să-și cumpere apartamentele sau să-și facă ei case. Când m-am mutat în Lunca Cetățuii împreună cu părinții și bunicii mei, am avut un apartament cu patru camere și mă jucam bucuros printre farmacii, dispensare, oficiul poștal, școală, grădiniță, magazine cu îmbrăcăminte și încălțăminte, biserică, stadion. După vreo șase ani, am vândut apartamentul, am cumpărat teren și ne-am construit o casă. La început ne-a fost greu, fiindcă erau case puține și nu aveam prieteni. După o vreme, casele s-au înmulțit ca furnicile. Cartierul meu se cheamă Chihan și eu locuiesc pe strada Brândușei nr. 102. Toți copiii din cartier merg la grădiniță sau la școala din Lunca Cetățuii. Școala este departe de locuință, dar un om bun la suflet a lipit un afiș pe barieră cu următorul slogan: Nu mergeți cu mașina goală / Duceți un copil la școală . De atunci , toți oamenii care au mașină opresc și ne duc la școală. În comună avem un iaz numit Dumbrava, unde mergem la pescuit și o pădure unde facem grătar, o gară prin care trec trenuri naționale și internaționale, iar în stradă, mijloace de transport în comun. Tradițiile noastre sunt la fel ca tradițiile din alte sate și totul pare în siguranță acum la Lunca Cetățuii, după ce au fost instalate camere de luat vederi.
( Ispas Iulian, clasa a VIII a A )
Eu locuiesc în satul Horpaz, comuna Miroslava. Aproape de sat se află o pădure cu tot felul de arbori, un lac albastru cu animale acvatice . Sătenii sunt primitori și ascultători și ajută pe cei care ajung la greu. Oamenii din satul meu merg la biserică să se roage, la părintele care este un bun creștin și care îi răsplătește pe copii cu bomboane și prăjituri, pentru cumințenia lor. Oamenii au pus mână de la mână și au construit o biserică frumoasă, având o turlă mare. În curtea bisericii oamenii aprind lumânări pentru cei vii și pentru cei morți. La mine în sat au fost construite cămine pentru oamenii săraci și pentru copiii abandonați de părinți. Există un dispensar unde oamenii răniți primesc primul- ajutor de la o asistentă, o farmacie de unde se cumpără medicamente. Acesta este satul meu și mă mândresc de fiecare dată cu el, fiindcă am posibilitatea să apelez, indirect, la toate instituțiile statului.
( Radu Dumitru Cristinel, clasa a VIII a A )
