Înfăşurată într-o mantie albă de zăpadă, iarna s-a înstăpânit deja pe meleagurile noastre. Ea a pictat cerul cu nori de leşie şi a oprit soarele să privească pământul. A pus dealurilor cuşme albe şi a îmbrăcat copacii cu cojoace grele de zăpadă. La derdeluşul din marginea satului, s-au adunat mulţi copii. Toţi sunt veseli. Unii fac oameni de zăpadă rostogolind bulgări uriaşi, alţii aleargă şi întind palmele să prindă o fărâmă din roirea argintie a fulgilor. Ce larmă! Ce veselie!. Săniuţele pornesc la vale într-o pulbere de zăpadă.Deodată, prima săniuţă se răstoarnă. Celelalte se rostogolesc peste ea. Copiii au căzut în zăpadă. Când s-au ridicat aveau părul, obrajii, bărbia ca de zahăr. Am făcut mare haz, neştiind când trece timpul. Dar seara, cu umbrele ei, învăluia întinderile, iar coşurile fumegânde ale caselor chemau copiii la culcare. M-am culcat şi am visat aceste lucruri înainte de a ninge...
ROBU DIANA, clasa a VI a B
