Francesca ROSCOLODICU, clasa a V a ALa bunici mi-a plăcut mirosul de pădure verde, care începe din spatele casei. În pădure totul se schimbase, copacii nu mai erau negri şi sufletul lor nu mai era întunecat, pentru că, în sfârşit, a venit primăvara, copacii au înflorit şi prin bătaia vântului zburdalnic, împrăştiau un miros nemaipomenit care îţi provoca somnolenţă.Ca să-mi sară somnul din cap, am fugit după un iepure împreună cu câinele meu. După ce plăpânda vietate a dispărut, am cules toporaşi parfumaţi şi m-am întors la bunica, unde mă aştepta masa încărcată cu mămăliguţă caldă şi sarmale cu smântână.
Ana Maria SCRIPCARIU, clasa a VII a B
Mergând spre casa bunicilor, am văzut doi brazi verzi ca ochii bunicului. Soarele era galben asemeni lămâilor. Când am intrat pe poartă, am văzut-o pe bunica uitându-se la insectele care mergeau pe trunchiurile maronii ale copacilor. Bunica avea ochii albaştri, înlăcrimaţi, ca un lac aproape de revărsare, părul alb flutura în bătaia vântului, ca o ninsoare în care mă jucam cândva.Mâinile ei tremurau şi mi-a făcut semn să mă aşez lângă un coş cu mere roşii, ca focul care ardea în gura sobei. Lângă casă era un covor de flori multicolore. Apusul părea un tablou pictat cu sufletul. Vântul scuturase floarea copacilor, sub forma unui cearşaf alb. Mirosul îi amintea bunicii de parfumul cu care se dădea în tinereţe...
Mădălina FILOTE, clasa a VII a B
