Suntem toleranţi?
Aspecte din sală
Aspecte din sală
Ora de lectură este un proiect de parteneriat internaţional, la care participă şcoli din judeţele Iaşi, Constanţa, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Arad, Timişoara, Botoşani şi Colegiul din localitatea Battonya, Ungaria. La Şcoala Lunca Cetăţuii s-a desfăşurat activitatea Identitate şi alteritate, a cărei temă a fost toleranţa şi la care au participat elevi români şi romi, cadre didactice de la şcolile partenere, angajându-se într-un valoros schimb de idei. S-au conturat trei aspecte importante. Mai întâi un dialog cu elevii romi despre tradiţiile ţigăneşti, confirmate şi nuanţate, în special, de Colea Stănescu, clasa a VIII a B, viitorul bulibaşă în comunitatea Zanea, dialog condus cu subtilitate de doamna profesoară Livia Macovei. Apoi a urmat o secvenţă interactivă despre toleranţă, bazată pe metode moderne ( postere, ciorchine, jocuri interactive, brainstorming ), unde s-au evidenţiat elevii Sergiu Urzică, clasa a VIII a A, Alexandru Toma, clasa a VII a A şi Patricia Enache, clasa a VIII a A ; un scenariu primit cu entuziasm de cei din sală, imaginat de doamna profesoară Silvia Davideanu. Şi un al treilea aspect care a dat culoare întâlnirii noastre, proiectarea unor videoclipuri cu folclor românesc şi ţigănesc.În încheiere, domnul profesor Gheorghe Bădărău a prezentat un proiect de opţional pe tema interculturalităţii.
Invitatele noastre, cadre didactice cu mare experienţă, ne-au impresionat cu delicateţea şi prestanţa lor, cu cântece ţigăneşti şi informaţii la obiect ( prof. Viorica Pavel, Şcoala nr. 10), asistenţă tehnică ( prof. Ioana Muşat), şi amabilitate (prof. Gabriela Iancu ). După ce au gustat din bomboanele de ciocolată, doi elevi romi au dansat fără muzică, aşa cum au făcut-o altădată la concursuri la Iaşi, de unde s-au întors cu multe diplome.