Ana-Maria TUDOSA, clasa a VII a ACând vine toamna, floricelele nu se bucură aşa cum ne bucurăm noi, oamenii. Odată, am întâlnit într-o pădure întunecoasă, un biet iepuraş, care stătea singur şi speriat, pentru că nu avea niciun prieten pe lângă dânsul, aşa că l-am întrebat:
- Iepuraş, micuţ şi speriat, ce e cu tine de tremuri?
Atunci, el răspunse:
-Mi-e frică!
-De ce îţi este frică?
-De întuneric!
-Atunci, hai la lumină...
-Nu pot!
-De ce nu poţi?
-Pentru că toată lumea se sperie când mă vede!
-De ce ?
-Cred că sunt cel mai urât din întreaga pădure...
Atunci, l-am luat pe iepuraş, l-am acoperit cu o haină şi l-am dus la mine acasă, la câţiva paşi distanţă de pădurea întunecoasă.
De-atunci, ne-am jucat împreună, alergam prin livada bunicii, acoperită cu o plapumă pufoasă, colorată cu zeci de nuanţe foarte frumoase.
Dar într-o zi de dimineaţă, soarele, vecinul meu, ardea cu putere în geamul de la cameră, încât am deschis fereastra şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. El îmi spuse că azi se va întâmpla ceva şi mă trimise în grădina bunicii cu o mie de lalele roşii, galbene, albastre,negre...Am întrebat-o pe bunica:
- Ce faci cu atâtea lalele?
- Fata mea, aceste lalele au o poţiune magică, ia o linguriţă din poţiune şi dă-i iepuraşului să bea.
Aşa am făcut, dar nu s-a întâmplat nimic...
A doua zi, când m-am trezit, iepuraşul era schimbat. Blana lui cenuşie era acum albă şi ochii lui negri se făcuseră albaştri ca marea. L-am dus din nou în pădurea care era acum luminoasă şi toate vieţuitoarele l-au îndrăgit după minunea făcută de lalelele multicolore.
Ana -Maria SCRIPCARIU, clasa aVIII a B
