DEDIU ANA-LUIZA, clasa a V a B
Într-o casă
pustie, pe marginea unui râu, cu peștii aurii sărind voios se aude un scâncet
ușor supărător ce te îmbracă din toate părțile cu un tremur rece.
În acea casă
se află un copil ce visează să aibă o copilărie. Prin pereții de lemn putred cu
găurile mari făcute de cuie un ochi trist privește râul sclipitor, se rușinează
și se cufundă în visul lui numit:„COPILĂRIA”. Iată povestea lui:
„Mama va fi primul nume rostit de mine,
voi avea ochii de catifea și voi fi fetiță, părul meu va fi de un castaniu
aprins iar tata va fi bodygard-ul care mă va proteja avându-mă în inimă ca pe o
comoară prețioasă. Mă aflu pe patul de spital și încerc din răsputeri să vorbesc,
să-mi salut mămica, văd mai mulți copii, iar mama? Mama nu e lângă mine. Încep
să plâng și imediat asistentele mă i-au în brațe, să mă liniștească. Rămân
uimită să aflu că mama mea mă abandonase, acum am patru ani și vorbesc fluent,
mama mea adoptivă mă iubește mult. Mă bucur că ies în fiecare seară cu copiii
vecinilor să mă joc; iar părinții în fiecare vară îmi fac pe plac mergând în
excursie. În prezent am paisprezece ani și pot spune că viața mea de până acum
nu aș fi schimbat-o cu nimic în lume. Am avut o copilărie grandioasă. Aș rămâne
în visul meu frumos trăind bine și având familie.”
Deși
realitatea este crudă, doar pe planeta Marte acest copil poate avea o viață.
Întinzându-și capul spre geamul crăpat de vreme își pune în gând ca viața lui
pe marte să rămână. Și încet încet se cufundă-n vis sperând ca într-o zi,
cineva îi va oferi o speranță de viitor. A rămas pe Marte cu familia lui
plângând și suspinând doar pe pământ.
URZICĂ MARA, clasa a VIII a A
