miercuri, 27 februarie 2013

Cupa Oneşti




Cupa Oneşti la handbal, aflată la XVI –a ediţie, este organizată anual de către Şcoala Gimnazială nr. 1 şi Clubul Copiilor din Oneşti, proiectul fiind înscris in Calendarul Activităţilor Educative Naţionale.
Competiţia s-a desfăşurat pe durata a trei zile caniculare, în perioada 4 – 6 iulie 2012, şi s-a adresat elevilor din şcolile gimnaziale din mediul rural si urban. La ediţia din acest an s-a atins un record în ceea ce priveşte participarea, fiind prezente 68 de echipe din întreaga tară, aproximativ 800 de elevi.
Competiţia a fost organizată cu responsabilitate, meciurile desfăşurându-se la Sala Municipală, la Sala Polivalentă ,,Nadia Comăneci şi pe terenul Şcolii Gimnaziale nr. 1.
Trei zile pline de handbal, trei zile marcate de eforturile susţinute ale participanţilor dar şi ale organizatorilor, încununate la final  de impresii şi amintiri de neuitat. Am trăit cu toţii emoţia marilor meciuri. Au fost săli pline, galerii zgomotoase, au fost prezenţi oficiali ai Consiliului Local, ai Federaţiei Romane de Handbal, reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Bacău şi legende ale handbalului băcăuan, părinţi, sponsori şi foarte mulţi spectatori..
Pentru ca totul să fie bine, am avut parte şi de o petrecere  la Casa de Cultură din localitate, am vizitat staţiunea Slănic Moldova şi după un meci epuizant, sub un soare dogoritor, ne-am răcorit în apele râului Trotuş.
          Echipele noastre au avut o evoluţie meritorie. Recunoaştem că am pornit spre Oneşti cu o oarecare timiditate (participam pentru prima dată) şi eram convinşi că vom ocupa locurile codaşe. Însă emoţiile s-au risipit încă din prima zi, când am intrat în atmosfera competiţiei şi am debutat cu victorii. Elevii au căpătat încredere în forţele proprii, s-au mobilizat exemplar  şi au reuşit să încheie competiţia pe locuri fruntaşe, obtinând locul III la fete şi locul II la băieţi.
Şi-au apărat cu dârzenie şansele în competiţie elevii: Şalariu Theona, Sârbu Diana, Ciuntuc Andra, Lărgeanu Camelia, Ţâmpău Andreea, Bârdan Ana Maria, Aivănesei Bianca, Petrilă Nicoleta, Ţurcanu Alina, Olaru Vasilică, Focşa Bogdan, Gogu Cosmin, Surugiu Valentin, Lepădatu Andrei, Dulceanu Marian, Grecu Tudor, Enea Ştefan.
S-au remarcat in timpul jocurilor: Ţâmpău Andreea, Sârbu Diana, Lărgeanu Camelia, Ciuntuc Andra, Olaru Vasilică, Enea Ştefan şi Grecu Tudor, care a primit titlul de  cel mai bun portar.
Indiferent de rezultatele înregistrate, am rămas cu satisfacţia oferită de aceşti copii minunaţi, care prin efortul şi încercările de a fi cei mai buni, într-o luptă aprigă, dar fără patimă, au reprezentat cu cinste şcoala si localitatea. 
Mulțumim Onești!

Prof. IOAN  TÂRŞA


Atletism 2012 faza judeţeană, clasele III-IV,
 Benchea  Alexandru


Călăraşi 2012


Echipa de atletism , clasele III-IV


Echipa de handbal băieţi



Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar – 2011/2012


1. Cupa ,,Amicii” (competiţie organizată de Şcoala Lunca Cetăţuii):
- locul II echipa de fotbal  clasele V – VIII;                                 
            - locul I echipa de handbal fete.
Şcoli participante:Vlădeni, Scânteia, Lunca Cetăţuii.

 2. Etapa municipală:
- locul IV, handbal fete si băieţi

3.Etapa judeţeană:
            - locul I echipa de minifotbal clasele III – IV, 29.04.2012;          
            - locul II echipa de handbal băieţi, februarie 2012;                                            
            - locul III  echipa de handbal fete, februarie 2012;
            - locul II alergare de viteza 50m – Pruteanu Andra Ştefania clasa a III - a
            - locul II alergare de rezistenta – Benchea Ionuţ Alexandru clasa a IV-a
            - locul V alergare de viteza 50m - Benchea Ionuţ Alexandru clasa a IV-a
            - locul V alergare de rezistenta – Plăvănescu Ana Maria clasa a IV-a

4.Etapa interjudeţeană - Fălticeni, judeţul Suceava:
         - locul I echipa de fotbal clasele III – IV .
            - locul II băieţi si IV fete handbal în cadrul competiţiei ,,Cupa Campionii” organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Şcoala Lipovăţ Vaslui, pe 17 iunie 2012

5.Etapa naţională –Călăraşi, judeţul Călăraşi (24 – 27. 05.2012)
      - locul V  echipa de fotbal clasele III – IV
             Componenţa echipei: Butnaru Alexandru, Chiriac Răzvan Ionuţ, Şorea Sorin Constantin, Benchea Ionuţ Alexandru, Danciu Răzvan, Vornicu Emanuel, Ionescu Cosmin, Atasiei Maurice Nicolae, Iacob Petru
-          locul II handbal băieţi şi locul III handbal fete în cadrul competiţiei naţionale de handbal ,,CUPA ONEŞTI”, organizată de Şcoala gimnazială nr.1 Oneşti (4-6 iulie 2012).                                                                                                      



Echipele de handbal, după festivitatea de premiere Oneşti

Echipele de handbal în faţa sălii de sport Nadia Comăneci

Festivitatea de premiere băieţi, Oneşti

Festivitatea de premiere fete, Oneşti

Prof. IOAN TÂRŞA

marți, 19 februarie 2013

Afară ninge lin

Afară ninge frumos și lin. Păsărelele gureșe dau năvală pe sub streașina casei căutând adăpost. Copacii sunt împodobiți cu zăpadă pufoasă și albă. Totul în jur formează o atmosferă de poveste, în care iarna a pus stăpânire. În curtea noastră animăluțele stau toate la locul lor, nedumerite de veșmântul alb. Am ieșit afară să fac pârtie pe lângă casă. A început din nou să ningă cu fulgi mai mari, sub formă de steluțe argintii, care cădeau ușor ca niște fluturași. M-am oprit și am întins mâinile să-mi cadă în palmă câțiva fulgi de nea. I-am prins în palmă și ei s-au topit. Apoi a venit și cățelușa mea, Bela, făcând tumbe prin zăpada moale și rece, neînțelegând ce se petrece afară. M-am jucat puțin cu fulgii după care am intrat în casă să-mi fac temele. Am luat repede o foaie de hârtie și am făcut o compunere cu tot ce am făcut astăzi.


GOGU PETRU CĂTĂLIN,
Clasa a V a A


       NISTOR RAMONA, Clasa a VI a A