Cupa Oneşti la handbal, aflată la XVI –a
ediţie, este organizată anual de către Şcoala Gimnazială nr. 1 şi Clubul
Copiilor din Oneşti, proiectul fiind înscris in Calendarul Activităţilor
Educative Naţionale.
Competiţia s-a desfăşurat pe durata a
trei zile caniculare, în perioada 4 – 6 iulie 2012, şi s-a adresat elevilor din
şcolile gimnaziale din mediul rural si urban. La ediţia din acest an s-a atins
un record în ceea ce priveşte participarea, fiind prezente 68 de echipe din întreaga
tară, aproximativ 800 de elevi.
Competiţia a fost organizată cu
responsabilitate, meciurile desfăşurându-se la Sala Municipală, la Sala
Polivalentă ,,Nadia Comăneci şi pe terenul Şcolii Gimnaziale nr. 1.
Trei zile pline de handbal, trei zile
marcate de eforturile susţinute ale participanţilor dar şi ale organizatorilor,
încununate la final de impresii şi
amintiri de neuitat. Am trăit cu toţii emoţia marilor meciuri. Au fost săli
pline, galerii zgomotoase, au fost prezenţi oficiali ai Consiliului Local, ai
Federaţiei Romane de Handbal, reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru
Tineret şi Sport Bacău şi legende ale handbalului băcăuan, părinţi, sponsori şi
foarte mulţi spectatori..
Pentru ca totul să fie bine, am avut
parte şi de o petrecere la Casa de
Cultură din localitate, am vizitat staţiunea Slănic Moldova şi după un meci
epuizant, sub un soare dogoritor, ne-am răcorit în apele râului Trotuş.
Echipele noastre au avut o evoluţie
meritorie. Recunoaştem că am pornit spre Oneşti cu o oarecare timiditate
(participam pentru prima dată) şi eram convinşi că vom ocupa locurile codaşe. Însă
emoţiile s-au risipit încă din prima zi, când am intrat în atmosfera competiţiei
şi am debutat cu victorii. Elevii au căpătat încredere în forţele proprii, s-au
mobilizat exemplar şi au reuşit să încheie
competiţia pe locuri fruntaşe, obtinând locul III la fete şi locul II la băieţi.
Şi-au apărat cu dârzenie şansele în
competiţie elevii: Şalariu Theona, Sârbu Diana, Ciuntuc Andra, Lărgeanu Camelia,
Ţâmpău Andreea, Bârdan Ana Maria, Aivănesei Bianca, Petrilă Nicoleta, Ţurcanu
Alina, Olaru Vasilică, Focşa Bogdan, Gogu Cosmin, Surugiu Valentin, Lepădatu
Andrei, Dulceanu Marian, Grecu Tudor, Enea Ştefan.
S-au remarcat in timpul jocurilor: Ţâmpău
Andreea, Sârbu Diana, Lărgeanu Camelia, Ciuntuc Andra, Olaru Vasilică, Enea Ştefan
şi Grecu Tudor, care a primit titlul de
cel mai bun portar.
Indiferent de rezultatele înregistrate,
am rămas cu satisfacţia oferită de aceşti copii minunaţi, care prin efortul şi încercările
de a fi cei mai buni, într-o luptă aprigă, dar fără patimă, au reprezentat cu
cinste şcoala si localitatea.
Mulțumim Onești!
Prof. IOAN TÂRŞA
Atletism 2012 faza judeţeană, clasele III-IV,
Benchea Alexandru
Călăraşi 2012
Echipa de atletism , clasele III-IV
Echipa de handbal băieţi
Atletism 2012 faza judeţeană, clasele III-IV,
Benchea Alexandru
Călăraşi 2012
Echipa de atletism , clasele III-IV
Echipa de handbal băieţi
Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar – 2011/2012
1. Cupa ,,Amicii” (competiţie organizată de Şcoala Lunca Cetăţuii):
- locul II
echipa de fotbal clasele V – VIII;
- locul I echipa de handbal fete.
Şcoli participante:Vlădeni, Scânteia,
Lunca Cetăţuii.
2. Etapa municipală:
- locul
IV, handbal fete si băieţi
3.Etapa judeţeană:
- locul I echipa de minifotbal
clasele III – IV, 29.04.2012;
-
locul II echipa de handbal băieţi, februarie 2012;
-
locul III echipa de handbal fete,
februarie 2012;
- locul II
alergare de viteza 50m – Pruteanu Andra Ştefania clasa a III - a
-
locul II alergare de rezistenta – Benchea Ionuţ Alexandru clasa a IV-a
-
locul V alergare de viteza 50m - Benchea Ionuţ Alexandru clasa a IV-a
-
locul V alergare de rezistenta – Plăvănescu Ana Maria clasa a IV-a
4.Etapa interjudeţeană - Fălticeni, judeţul Suceava:
- locul
I echipa de fotbal clasele III – IV .
- locul II băieţi si IV fete handbal în cadrul competiţiei ,,Cupa Campionii” organizată de către Direcţia Judeţeană
pentru Sport şi Tineret şi Şcoala Lipovăţ Vaslui, pe 17 iunie 2012
5.Etapa
naţională –Călăraşi, judeţul Călăraşi (24 – 27. 05.2012)
- locul
V echipa de fotbal clasele III – IV
Componenţa echipei: Butnaru Alexandru, Chiriac Răzvan
Ionuţ, Şorea Sorin Constantin, Benchea Ionuţ Alexandru, Danciu Răzvan, Vornicu
Emanuel, Ionescu Cosmin, Atasiei Maurice Nicolae, Iacob Petru
-
locul II handbal
băieţi şi locul III handbal fete în cadrul competiţiei naţionale de handbal
,,CUPA ONEŞTI”, organizată de Şcoala gimnazială nr.1 Oneşti (4-6 iulie 2012).
Echipele de handbal, după festivitatea de premiere Oneşti
Echipele de handbal în faţa sălii de sport Nadia Comăneci
Festivitatea de premiere băieţi, Oneşti
Festivitatea de premiere fete, Oneşti
Prof. IOAN TÂRŞA