vineri, 18 februarie 2011

Mi-a povestit o rândunică...


A sosit primăvara cea veselă, cu ghiocei albi în cosiţe, cu brânduşe galbene şi viorele. De pe bolta cereasca, soarele călduţ mângâie florile zâmbitoare. Rareori se mai zăresc petice de zăpadă. Trilurile slabe, cristaline, dau de veste că s-au întors păsările călătoare.
Natura întreagă s-a pregătit de sărbătoare: gâzele torc în firele de iarbă, fluturii se scaldă în cupele de flori, copacii s-au încărcat cu flori albe şi roz. În cireşul din faţa ferestrei, a poposit o rândunică. Am deschis fereastra şi am pus pe pervaz câteva firimituri de pâine.Rândunica s-a apropiat sfioasă, am îmbiat-o să mănânce şi am început să vorbesc încet cu ea:
- De unde vii tu, dragă rândunică?
- Vin de departe, cu lumina albă…
- Ce ai văzut pe unde ai călătorit?
- Am văzut mări şi oceane nesfârşite, oraşe ca nişte cetăţi, munţi înalţi, cu capetele în cer, păduri încărcate cu aurul verde al primăverii.
- De ce te-ai întors aici?
- Pentru că aici este adevărata mea ţară, unde îmi voi cloci ouăle şi voi scoate pui.
Şi au trecut aşa, ore în şir. Rândunica povestea cu ochii pe jumătate închişi, după o călătorie lungă şi obositoare. Apoi a adormit cu căpşorul firav sub aripă.


SĂLCEANU ANDREEA
clasa a VI a B