Vara

VUZA CIPRIAN, clasa a VII a B

Vine vara bine-mi pare

Stau alături de o floare

Gingaşă, pe lemn domnesc

Păsărele ciripesc.

Am şi un căţel isteţ

Toată ziua-i plimbăreţ,

Când îl strig vine îndată

Ca să-i dau o ciocolată.

Am şi uncocoş în curte

Cântă vrute şi nevrute,

Mă trezeşte dimineaţa

Când e somnul ca dulceaţa.

Mă trezesc de dimineaţă

Să mă spăl pe mâini, pe faţă

Şi pornesc la repezeală

Spre o nouă zi de şcoală.

RADU CRISTI, clasa a V a A

Prinţesa cu nasul lung

ŢURCANU ALINA, clasa a VII a A

De la bunica am învăţat multe poveşti, între care şi cea care urmează, dar pe care bunica o povestea mult mai frumos decât o fac eu.
A fost odată un rege care a purtat mai multe războaie, pentru a alunga de pe pământurile lui mai mulţi uriaşi. Drept răzbunare că i-au alungat, aceştia l-au blestemat să-i nască soţia o copilă cu nasul lung, uriaş. Când a născut, regina aduse pe lume o fetiţă mică şi plăpândă, care s-a pricopsit cu un nas enorm.
Fiindcă nu voiau s-o vadă suferind din pricina nenorocitului de nas, regele şi regina au hotărât să-i stea în preajmă numai slujitorii cu nasurile mai lungi.
Când a împlinit 18 ani, părinţii fetei hotărâseră s-o mărite cu un prinţ din regatul vecin. Fata s-a gândit să meargă în pădure după apă de izvor, cu care să-l întâmpine. Cum mergea ea prin codru, se întâlni cu o zână bătrână, care se miră că are nas urât, sărăcuţa.
-Trebuie s-o ajut cumva pe biata fată! Şi cu o mişcare de baghetă fermecată preschimbă nasul uriaş, într-unul mic şi cârn. Când a ajuns la izvor, copila se privi în oglinda apei şi începu să se vaite deznădăjduită :
- Vai, nefericita de mine! Cu ce năsuc m-am ales! Unde mi-o fi mândreţea de nas lung şi ascuţit de până acum? Cu aşa nas n-o să-i mai plac prinţului...
Amărâtă, prinţesa se întoarse la castel unde îl găsi pe chipeşul prinţ, aşteptând-o. Mare îi fu mirarea să vadă că tânărul avea şi el un nas mic. Cei doi prinţi se căsătoriră şi odată cu trecerea anilor avură şi ei mai mulţi copii. Fiecare avea nasul altfel decât nasurile fraţilor şi surorilor. Atunci prinţesa pricepu, în sfârşit, că nasurile oamenilor pot fi de mai multe feluri: mai mari sau mai mici.

ISPAS IULIAN, clasa a V a A

Anotimpurile

SÂRBU DIANA GEORGIANA, clasa a V a B

Am învăţat de la mama să iubesc natura, anotimpurile cu farmecul lor.
PRIMĂVARA: Păsările călătoare au venit la noi în ţară să ne aducă fericirea. Iarba iese ca o explozie de verde crud. Au apărut ghioceii, viorelele, mugurii copacilor plesnesc de bucurie. Animalele sălbatice se simt bine în vesela natură, iepuraşii fug prin pădurea deasă, insectele ies din scoarţa putredă a copacilor. Oamenii ies din casele adormite şi pun în pământ porumb şi grâne. Totul, totul se trezeşte la viaţă.
Năsturaş, câinele meu, şi-a găsit un prieten de joacă, pe Bob, cu care se înţelege bine în limba lor câinească. Mama m-a chemat ca să-mi dea câteva vitamine pentru căţeluş, ca să mai crească. Erau nişte pastile galbene pe care la început animalul le-a refuzat, apoi le-a înghiţit bucuros, dând din coadă. În cele din urmă s-a sprijinit cu labele de coşul de gunoi şi l-a răsturnat, împrăştiind resturile menajere în curte.
Cerul era albăstrui, soarele strălucea ca altădată, în staţiune, când m-am urcat în telecabină, am închis ochii şi am ajuns cu ajutorul unei prinţese, în trecut. Deodată, mama m-a trezit din vis şi am coborât din telecabină.
VARA: Era vară, m-am dus cu familia la munte şi mama m-a învăţat să iubesc muntele. Un aer proaspăt, îmbietor, mă atrăgea în mod misterios. Am coborât cu părinţii la râul limpede ca lacrima. Păsările cântau melodios, copacii erau de un maro inexplicabil, iarba sclipitoare. Am prins o veveriţă, dar cabanierul mi-a spus la întoarcere, că nu am voie să intru cu animale. Până la urmă nu a rezistat rugăminţilor şi m-a lăsat în cabană cu animăluţul roşietic.
Am intrat în cameră, am luat trusa medicală şi am bandajat veveriţa la picior. La plecare am scos-o din cabană şi i-am dat drumul în pădure. Ea mi-a făcut semne cu ochii s-o urmez şi aşa am ajuns la o peşteră misterioasă, mare şi întunecoasă. La un simplu chiţăit al veveriţei, în peşteră s-au aprins multe lumini şi am văzut un labirint în care zăceau răsturnate cufere cu multe bogăţii. De unul atârna un bileţel de unde am aflat că eram în camera piratului Barbă Roşie. În jurul meu se iviră zece mii de veveriţe roşietice care luminau locul ca-n palmă şi o căruţă în care am fost obligat să urc şi să părăsesc lumea miraculoasă. M-am întors la cabană şi părinţii s-au bucurat că nu m-a răpit nimeni.
Aurul verde ne asigură aerul curat, binefăcător. Avem obligaţia de a fi buni cetăţeni, m-a învăţat mama. Patria noastră ar fi mai frumoasă, dacă unii dintre noi nu ar arunca resturile menajere, la întâmplare.

RADU CRISTI, clasa a V a A

Pădurea

POSTOLACHE LOREDANA, clasa a VIII a A

Ca să povestim ceva despre pădurile noastre care împodobesc dealurile până în zări îndepărtate , e bine să o facem într- un stil pur românesc si să ne gândim la o idee fundamentală pentru cultura noastră naţională “ Codru- i frate cu românul “ .
Şi cum românul s-a născut poet , deci foarte sensibil la frumuseţile naturii care-l înconjură - în ocupaţiile lui ancestrale , pădurea a găsit prin frumuseţea sa magnifică un larg ecou în sufletul lui de om simplu , înfraţit cu natura generoasă în mijlocul căreia trăia .
Din literatura populară , tema pădurii atât de dragă sufletului românesc a trecut în literatura română cultă în marile capodopere ale poeţilor şi scriitorilor români .
Marele poet Mihai Eminescu a împodobit cu nestematele versurilor sale nemuritoare , codrul drag , în mijlocul căruia îşi găsea refugiul , lângă lacul albastru încărcat cu flori de nufăr , ascultând glasul măiestrit al păsărilor , oglindindu-şi tristeţile în apele limpezi şi răcoroase ale izvoarelor , gasind aici pacea şi odihna , calea spre universalitate.
Astăzi , cu tot avântul civilizaţiei codrul rămâne mai departe frate cu românul în ciuda multor aspecte negative .
Nicăieri primăvara nu este mai frumos ca în pădure . Căldura soarelui victorios dezmiardă vârfurile semeţe ale copacilor care parcă sprijină cerul limpede şi albastru , zăpezile sclipitoare se topesc şi umplu gârlele cu tunetul năvalnic al apelor tulburi , izbind-o de pietroaie furioase şi nestăvilite , pământul reavăn al frunzelor moarte respiră în aburul cald şi dulceag al viitoarelor promisiuni pentru o nouă viaţă , a începutului timid al ghioceilor gingaşi , al viorelelor albastre ca nişte picături din cer , al lăcrămioarelor cu parfum dumnezeiesc de îmbietor .
Numai din acest simplu tablou , putem desprinde ideea că sufletul românului rămâne mai departe din punct de vedere spiritual lângă codrul drag al strămoşilor săi , ascultând glasul plin de vrajă ale păsărilor , ascultându-se pe sine şi înţelegând eternitatea .

CERNAT IULIAN, clasa a VI a A

Pădurea se trezeşte la viaţă

IVĂNESCU ANCA, clasa a VIII a A

Este un dar nepreţuit şi unic de la Dumnezeu pentru toţi oamenii . O casă pentru animalele sălbatice ca şi micile organisme care şi- au găsit adăpost în pădure .
Primăvara , pădurea se trezeşte la viaţă datorită plantelor care îşi reiau culorile şi păsărilor care se întorc din ţările calde .
Frunzele verzi apar din nou pe crengile subţiri ale copacilor tineri si bătrâni făcându –i să pară , parcă , împroşcaţi cu vopsea verde . Râurile cristaline curgând la vale , poartă frunzele bătrâne ale copacilor , iar sunetul apei parcă te ameţeşte ducându-te într-un tărâm fermecat . Pe acest tărâm toate vieţuitoarele pădurii îti povestesc lucrurile întâmplate ; te poartă în universul pădurii cu mrejele îmbietoare şi razele soarelui care cad , ca şi fermecate pe iarba deasă şi înaltă.
Animalele pădurii parcă ştiind de prezenţa ta , te înconjoară cu blândeţe aşteptând să fie dezmierdate .
În timp ce toate vietăţile mişună pe lângă tine , tu te afunzi în pădure şi te pierzi în liniştea asurzitoare pe care pădurea ţi- o oferă fără a cere nimic în schimb .
Te plimbi pe potecile întortocheate , asurzit de muzica păsărilor , începi a păşi în paşi de dans şi purtat de bogăţiile pădurii te prinzi într-un dans fără să vrei , din care nu poţi întotdeauna să te opreşti , şi în timp , te îndrăgosteşti de pădure , acesta fiind unicul loc unde îţi poţi găsi liniştea !

ARDELEANU LOREDANA, clasa a VI a A

Pădurea este un dar

GOGU ANA-MARIA, clasa a VIII a B

Pădurea este un dar nepreţuit pentru oamenii, care se regăsesc cateodată în adâncul liniştii. Ei se bucură de fiecare moment petrecut lângă un copac ascultând ciripitul păsărelelor şi bâzâitul albinelor care sar din floare în floare , te ademenesc într-o lume de vis numai a ta .
Ea este plină cu pete de culori ; cele ale florilor care sunt una mai frumoasă şi mai gingaşă ca alta , cele ale copacilor în floarea vârstei sau a celor mai bătrâni şi a fiecărei păsări şi fluture ce trece prin faţa ta ca o adiere .
Susurul izvorului cu apa limpede şi rece este mereu într-o călătorie continuă şi cu cât te apropii de el , începe a –ţi povesti ce lumi a cutreierat şi ca un naiv copil îţi imaginezi în continuare lumea vrajită de basm în care eşti .
Drumurile şi potecile pe care păşeşti în fiecare moment sunt presărate cu minunate flori pe care le admiri la fiecare pas în adâncul pădurii printre copaci .
Cerul senin ce abia se întrevede printre frunzele copacilor este de un albastru strălucitor şi pe mijloc se afla soarele ce îsi lăsa razele colorând uşor pe frunzele plantelor. Luminişurile pline de poveste te poartă până în cele mai magnifice tărâmuri .
Pădurea este un spectacol de la care nu- ţi poţi lua ochii şi când te aştepţi mai puţin apare ceva nou şi mai frumos ca până acum .

AIVĂNESEI BIANCA, clasa a VI a A

Participare la Concursul Naţional Sărbătoarea Învierii - Lumina Sufletelor Noastre, organizat de Şcoala B.P.Hasdeu Iasi

TIMOFTE DENIS, clasa a V a B
HOGAŞ MĂDĂLIN, clasa a VII a B


GHERASIM BEATRICE, clasa a VII a, Şcoala Dumbrava

ENEA ŞTEFAN, clasa a VI a A

CERNAT IULIAN, clasa a VI a A